CICLOTIMIE

Fumul se împleteşte în perdele grele

Cu ochiuri de lacrimi peste surâsuri de pietre

Fumul se strecoară, sufocând, în tăceri

În uitarea de a rosti!

 

Coboară!

Înălţimile pot dăuna grav sănătăţii.

Aşa cum se vede Pământul curbat de acolo

Ţi se poate apleca de la atâtă claritate.

 

În depărtare…

Nu, nu e nimic, ţi s-a părut!

Scaunul tot n-a învăţat încă să vorbească.

Ţi-ar putea povesti

câte-n păduri şi stejari…

 

Degeaba te-ascunzi

după degetul mic de la mâna stângă!

În seara asta e lună plină

Şi nicicând n-o să ti se mai reflecte neuitările

fără incantaţii şi uitări de sine!