Prima pagină > Jurnal de bord > Viena, Septembrie 2008

Viena, Septembrie 2008

Hotelul de la numărul 29 era de fapt o casă mare, cu două etaje, cu un hol de intrare spaţios, şemineu, loc de fumat, pliante exclusiv în limba germană, pantalonii de piele ai tatălui lui Frau Crystal…

C: “Ai văzut pieile alea două de capră de deasupra şemineului? Am văzut şi pantalonii şi-am vrut să fac o glumă… <Pe cine-aţi împuşcat acolo?>, am întrebat-o eu pe Frau. <Sunt ai tatălui meu!>” Pufnim amândoi în râs, e frig şi veveriţele culeg nuci pe care le-ngroapă în pământ, să crească alţi nuci.

Posesorul pantalonilor, respectiv tatăl lui Frau Crystal, fusese cel care construise casa, piatră sănătoasă, cu scări de lemn şi o sală de mese / lectură luminoasă şi caldă. Lumina era caldă, două lămpi mari în colţul cu fotoliul, să-ţi tot scrii memoriile la pensie.

În camera 6, cele mai adevărate lucruri au fost dulapul mare, de la 1800, podeaua încălzită din baie şi whiskey-ul de 15 ani al lui C.

 (…) Pe drumul de întoarcere Acasă, nu mai ştiu sigur dacă la ieşirea din Arad, sau Hunedoara, undeva la marginea unui burg, un avion leneş scuipa paraşutişti. Uite unul! Şi-ncă unul! Şi-ncă trei! Paraşutele se deschid repede şi alunecă încet spre pământ ca nişte păpădii plictisite. Avionul se mai învârte o dată, la fel de leneş şi de indiferent, şi iară, unul, doi, cinci, cine mai stă să-i numere? Întârziaţii… Fricoşii, cei cărora li s-au promis bomboane la aterizare, poţi să-ţi închipui ce conversaţii vrei acolo sus… Ca şi cum ar fi fost liniştea din Catedrala St. Stephanus… Domul seamană, prin pereţii lui negricioşi, cu minunea din Rouen, care mi-e încă atât de vie pe retină…

 (…) Dimineaţa, invariabil, ANGELS, Robbie Williams. Din ce în ce mai tare. Să te trezeşti! Totuşi, uneori el continuă să sforăie. Şi mă uit la el. Da, doarme! Sau sforăie extraordinar de convingător!

Urmează ritualul ţigării fumate pe geam, la 10 grade, cu pufăituri zgribulite, duşul, micul dejun – şuncă şi caşcaval, caşcaval şi suncă, şi din nou caşcaval şi poate încă una-două feliuţe de şunca!…

După parfumuri, cafea, alte douăzeci de ţigări, Viena!!!

“Pe următoarea stradă, cotiţi uşor la stânga!”, face conştiincios tanti cu ATENŢIE, SE ÎNCHID UŞILE! din GPS. O voce caldă, îmi aduc aminte de mutriţa ei delicată la scandalul cu Metrorex, care i-a folosit vocea fără s-o plăteasca…. Acum, la metrou anunţă închiderea uşilor o voce metalică şi neplăcută…

 Muzeul de Artă, plimbarea de pe strasse, Maria Tereza, hot dog-ul şi elefănţelul din faţa Muzeului de Ştiinţe ale Naturii, tabloul acela al lui Titzian, parcă, crocodilul mumificat, statuia lui Dionisos, cârciuma de lângă Chelsea, clătitele cu ciocolată şi cevapcicii cu multă ceapă.

 Domul St. Stephanus, COLDPLAY, şi CLOCKS şi tânăra vieneză care cânta pe clapele virtuale de pe iPhone-ul ei, cu buclele prinse în agrafe mititele, dezvelindu-i ceafa albă şi trăsăturile frumoase, cu câtă lumină îl săruta pe bărbatul aproape chel de lângă ea! Şi Dunărea albastră, şi cei care valsau acolo, jos, transpuşi acum în sala mare de la Schönbrunn…

Cristi şi Bogdan rămăseseră să vadă tablourile. Eu plec pe strasse.

N-aş putea spune că m-au impresionat magazinele, nu exista ceva mai fascinant la acest capitolul decât Dubaiul. Eu m-am uitat la oameni. Mulţi dintre ei cu patrupede, căţei caraghioşi sau dulăi impunători, multe haine negre, de parcă toată lumea era în doliu după Mozart…

Poate că viaţa în Viena e rece şi că experienţa ca turist e fascinantă, dar ca rezident est-european e frustrantă şi înjositoare… Nu, nu cred că-s destul de subiectivă… Sau… Construcţia Domului St. Stephanus a-nceput undeva pe la anul 1100 şi ceva. Ce făceau cămilele pe vremea aia? Sunt rea şi ignorantă… Sau…

 Deşertul mă liniştise chiar mai repede decât aş fi crezut, toată melancolia blegoasă balcanică se dusese, revenisem la dimensiunile pe care le construisem cu grijă de anul trecut: linişte, respect, căutare…

 Pălinca se răspândise cuminte prin toate cotloanele trupului ăstuia obosit pe care-l chinuisem la sală, voiam să m-apuc de căţărări…

 Noapte bună, Sophie! Şi bine te-ai reîntors acasă!

 

Anunțuri
Categorii:Jurnal de bord
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: