3 Aprilie 97

Apele se retrăgeau
Din noroaiele tăcerii
cu paşi de lişiţe
albastre
sau miriapozi
cu cizme de cauciuc
din arbori îna
lţi,
bătrâni ca aluniţa

de pe sânu
l meu drept.
Pământ
ul rămas acolo,
ca o piatră,
era rece şi negru

şi, implicit, tăcut!
Şi eu eram
sus, pe o colină,
unde apele nu ajunseseră,
nu-mi atinseseră picioarele
sărutate de lacrimi,
cu care umblasem
pe urmele a ceea
ce fusese, demult,
al nostru.
Dar tu ai plecat cu
apele
şi eu am rămas
ca pământ
ul.

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: