Prima pagină > Gânduri > Ceva despre pescăruşi

Ceva despre pescăruşi

Îşi aprinse o ţigară de foi cu aromă de ciocolată şi, sorbind o înghiţitură de whiskey se gândi c-ar fi frumos să scrie câteva rânduri şi despre el.

Se cunoscuseră pe mIRC. Şi vorbiseră, şi vorbiseră…. El îi spusese că e înalt, cu ochi albaştri şi e timid. Ea nu-i spusese prea multe despre ea, şi-apoi, ce era de spus? A, da! Îi plăcea Mozart! Da, asta-i spusese. Super tare!

Dar categoric fusese ceva acolo… O conexiune… Chimie! Da, chimie, o chimie de vreo câteva mii de kilometri.

Ea: ‘Şi? Ce-ai făcut azi?’

El: ‘Nimic special. Am văzut două ţestoase la prânz. Stăteau la o cafea, în mijlocul drumului. Era cât pe ce să dau peste ele! Auzi şi tu, unde-şi găsiseră să-şi ia cafeaua… Una alteia? Sau… Of, am ameţit!’

Ea n-a zis nimic. Mai bine spus, n-a tastat nimic. A rămas doar cu degetele în aer, deasupra tastaturii, şi cu multe gânduri fără noimă, inodore şi colorate…  Dar n-a tastat nimic!

Ea: ‘Şi? Le-ai întrebat cum le cheamă?’

Trebuia să zică şi ea ceva, nu? La urma urmei, el ar fi putut crede că ea nu mai e la butoane, şi să plece …

El zâmbi. Adică tastă un smiley. Adică aşa: 🙂 ! Zâmbi şi ea şi aproape că-i văzu ochii zâmbind.

El: ‘A, nu, n-am apucat să le-ntrerup. Vorbeau despre pescăruşi. Fascinant, nu găseşti?’

Şi-apoi, a-nceput să-i povestească despre pescăruşi. Şi-a citit despre pescăruşi cât nu citise niciodată în viaţa ei despre nicio pasăre sau animal. Incredibil, tipul era o adevărată enciclopedie! Sau, pur şi simplu, era un bun ascultător! Cu o memorie şi mai bună!

Apoi s-a dus să se culce. Era obosită şi mult mai informată. Cel puţin vis-a-vis de pescăruşi!

Perna mirosea frumos, detergentul ăla atât de mediatizat mai că-şi merita banii.

Cartea i se păru plictisitoare. De fapt, îi era foarte greu să se concentreze, nu-şi putea scoate pescăruşii din cap! Şi dacă închidea ochii, nu-i vedea decât pe ai lui. Pe care nu-i văzuse, de fapt, niciodată.

Apoi se făcea că stă pe o bancă, într-un parc cu alei lungi şi ceţoase. Spatele drept, privind spre nicăieri, de parc-ar fi aşteptat pe cineva, sau ceva să se-ntample, sau cineva să spună ceva…

Şi-apoi n-a mai fost nicio bancă, nici un parc, nicio alee lungă şi ceţoasă, doar ceaţa aceea laptoasă, tăcută… Atâta tăcere în jurul ei, încât îl putea auzi respirând.

Şi-apoi, de nicăieri, s-a trezit cu el în faţa ei. Atât de aproape de ea încât îi simţea respiraţia mângâindu-i obrajii. Îl amuşină discret, mirosea vag a fum de ţigară, sau poate a parfum, dar nu, nu mirosul lui o gâdilă pe şira spinării. Stătea în faţa ei, atât de aproape încât aproape c-o atingea, fără s-o atingă de fapt. Şi cu toate astea, nu era în stare să-i vadă ochii!

El: ‘Când o femeie îţi spune că doarme, să n-o crezi!’

Cuvintele lui o sărutară apăsat pe gură. Erau dulci!

El (şoptind): ‘O să se trezească imediat!’

Şi gata! 7! Sună ceasul! Dimineaţă însorită, fără ceaţă, fără parcuri, fără el!

Ce vis naşpa! Nici cel puţin nu l-a pupat ca lumea!!!

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. teta
    August 19, 2009 la 10:01 am

    in sfarsit ceva de suflet pacat de ultima expresie „ce vis naspa”
    nu te puteai abtine ! poate asa atragi de fapt negativul
    pastreaza visul frumos!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: