Prima pagină > Jurnal de bord > De ziua Sfântului Andrei

De ziua Sfântului Andrei

De ziua Sfântului Andrei, afară stătea să plouă. Nu ştiu dacă va ploua, şi asta chiar nu e relevant acum. Lumina, însă, era identică cu cea dinaintea unei ploi nebune de vară, când stai în casă, în spatele unei ferestre întredeschise, ca să-ţi umpli plămânii de miros de pământ reavăn, sorbind dintr-o cană aburindă un ceai luminos pentru Soarele ce va urma. Cu Buenavista Social Club pe fundal, îmi beam şi eu cafeaua, trădându-mă cu o ţigaretă aromată şi mâncând pe fum dulceag povestea lui Kath şi a lui Ruth. Şi da, Ishiguro, al cărui nume aveam dificultăţi clare în a-l reţine, nu era Murakami, dar era autorul RĂMĂŞIŢELOR ZILEI. Nu, nu citisem nici cartea şi nu văzusem nici filmul, dar un Booker Prize şi un film cu Sir Anthony Hopkins spuneau ceva, nu?

Eram teribil de leneşă zilele astea. Eram în vacanţă, totuşi, aşa că n-aveam prea multe remuşcări. Fusesem şi la plajă vreo două zile, mă pătasem – că nu puteam să zic bronzasem – neuniform şi caraghios pe piept şi pe faţă – eu şi capitalul meu solar cel demult expirat. Şi intrasem în linie dreaptă, aproape, mai aveam fix 18 zile până când zburam spre Casă!

Unul din avantajele (sau dezavantajele??) de a fi singur e acela de a avea timp şi spaţiu pentru a-ţi rumega ideile. Nu, nu rumega, hai să zicem mai bine plivi ideile – că tot dădeam cu sapa virtual în FarmVille (Facebook friends know what I’m saying). Cele mai multe gravitau zilele astea în jurul experimentului pe care-l făceam cu Ochii Albaştri, dar mai erau parcele semănate şi cu visele mele despre Everest şi Siula Grande, cartea de care nu mă apucasem încă – şi aproape că nu mai ştiam dac-o s-o-ncep vreodată), casa alor mei pe care n-o văzusem încă, dar pe care mi-o imaginam caldă şi cu vedere spre munţi, şi cu mansarda unde-aveam să mă retrag la pensie, noi metode de slăbit fără să mă mişc de pe canapea… Atât? O, ştiu sigur că mai sunt şi altele, dar or fi vise de vară şi de-aia nu le văd, c-a venit iarna şi-n Deşert, cu nori neserioşi şi dor de Casă. Cred c-o să-mi las visele să mai crească un pic, şi-o să mă întorc la Ishiguro (şi da, recunosc, a trebuit să-i pescuiesc numele de pe coperta cărţii!) şi la ceaiul chinezesc care se mai răcorise un pic şi era numa’ bun de băut!

Anunțuri
Categorii:Jurnal de bord
  1. teta
    Noiembrie 30, 2009 la 11:18 pm

    abea astept sa scri despre everest

  2. ritasophie
    Decembrie 1, 2009 la 5:23 am

    :-* Draga mea Doamna Profesoara! Si eu de-abia astept sa scriu despre Everest!

  3. Aprilie 5, 2010 la 10:21 pm

    🙂

    • ritasophie
      Aprilie 5, 2010 la 10:27 pm

      Sa-nteleg ca ti-a placut, Paul? Ma bucur atunci! Promit sa te citesc si eu, da’ nu-n seara asta, tare-s cu mintea pricajita! Numa’ bine din Dubai!

  4. Aprilie 5, 2010 la 11:05 pm

    In general imi plac muntii si „cataratorii”. Mi se pare superb sa scrii despre ei din Dubai…

    • ritasophie
      Aprilie 6, 2010 la 9:16 am

      🙂 He he, ce veste poveste si cu muntii astia! Poate-om povesti odata…

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: