Prima pagină > Gânduri > Nuvelă fără nume sau copiindu-l pe Murakami

Nuvelă fără nume sau copiindu-l pe Murakami

Kafka era o femeie frumoasă încă pentru vârsta ei. Nu putea spune singură câţi ani avea şi nici acces la dosare nu i se dăduse. Şi-apoi, astfel de detalii n-ajungeau să fie, mai devreme sau mai târziu, decât motive de depresie. Nu era de-ajuns frigul de-afară?

Deşertul îngheţat semăna de sus cu o îngheţată de la McDonald’s. În vârful cornetului era casa ei, mică şi fumegând mai timid decât celelalte, iar în capătul celalălalt, chiar pe cireaşa, nu, nu de pe tort, de pe îngheţată, erau birourile roşii. Ca să se-asorteze cu cireaşa.

Încăleca în fiecare dimineaţă un ren, după ce în prealabil avusese grijă să-şi ia cafeaua în compania lui… Ciudate animale. Silvester, ca motanul din desenele animate, rumega cuminte, o pândea, punea rămăşag, cu coada ochiului, să fie el sigur că e şi ea acolo, cu cafeaua ei. Uneori ronţăia şi ea un castravete murat, că-i făcea poftă Silvester cu paiele lui colorate.

Deci, încăleca în fiecare dimineaţă pe Silvester, şi traversa tot cornetul, până-n varful îngheţatei, la cireaşă, cam în patruzeci de minute. Nici mai mult, nici mai puţin. Pe ceas. Zilele cu furtuni nu se puneau la socoteală, ar fi fost de-a dreptul sinucigaş să iasă din casă. Îşi scădea din concediu ziua petrecută alături de Silvester, cu multe paie şi mulţi castraveţi muraţi şi asta era!

La birou avea zidul ei. Alb. Ca multe din gândurile ei. Liniştit. Era norocoasă că are un zid liniştit. Aye o luase razna după ce al ei se-aprinsese două zile la rând ca un curcubeu zănatec. Al ei clipea timid uneori în nuanţe albastre. Timid, aproape imperceptibil. Iniţial nici nu fusese sigură că sunt semnale. Se gândise dacă să le raporteze sau nu. Le făcuse poză ca să se convingă şi-apoi le trecuse la raport.

Asta în prima zi.

A doua zi le auzise vorbind.

– Eşti frumoasă, auzise încet. O voce gravă, cu un r graseiat, ca de parizian prins de ploaie.

Nu cred că roşise.

A treia zi aproape că uitase să mai plece acasă. Se luase la vorbă cu vocea albastră.

Şi-a patra zi la fel.

Şi tot aşa.

Şi zilele nu-i mai erau atât de reci. Se gândea la vocea albastră si ii era mai cald. Norii păreau că-i zâmbesc complice şi-şi permisese chiar să râdă cu Silvester, de-o apucase bietul animal la fugă de parcă l-ar fi fugărit lupii, urşii şi coşmarul că-i va ajunge capul atârnat deasupra unui şemineu.

Şi-apoi nu se mai putuse gândi la nimic decât la vocea albastră. Seara, înainte de culcare, când spala vasele, îşi imagina că vorbeşte cu ea. Şi dimineaţa o-ntreba dacă nu i se pare castravetele prea acru. Şi pe drum, de multe ori, i se părea că până şi Silvester galopează mai încet, de parcă ar fi cărat doi oameni…

Şi-apoi totul se terminase. Brusc.

Era o zi ca toate celelalte. Ritualul de dimineaţă. Cafeaua, fără castravete, de data asta, drumul de patruzeci de minute până la serviciu, saluturile protocolare si zidul ei.

Şi vocea albastră.

– M-am gândit mult la tine în weekend.

– Da, dar tu în weekend nu eşti aici, şi nu avem cum vorbi.

– Ştiu, nu-ţi fă griji, nu era un reproş. Îţi spuneam, aşa…

– Dar de ce te-ai gândit la mine? De ce nu te-ai gândit la cealaltă sută de miliarde de voci albastre din Univers?

– Păi, dacă eu am vrut să mă gândesc la tine… Mă gândesc la cine vreau eu, nu?

Linişte.

– Te-ai supărat?

Nu, nu se supărase. Era doar tristă. Dar nu voia s-o recunoască.

– Nu, nu e nicio problemă. Stai liniştită, o să mă duc acasă şi-o să mă gândesc la cealaltă sută de miliarde de voci albastre din Univers. Nu e nicio problemă.

Şi plecase.

Şi se suise pe Silvester.

Şi Silvester o luase încet la trap, spre vârful cornetului.

Şi nu se ştie cu siguranţă ce se întâmplase, dar Kafka şi Silvester nu mai ajunseseră niciodată în vârful cornetului.

Au fost organizate comitete de căutare.

S-au scris articole incriminante în ziare.

Dar nimeni nu s-a gândit să vorbească  cu vocea albastră. Şi, de altfel, nimeni n-ar fi putut s-o facă, pentru că vocea albastră cu r graseiat, ca de parizian prins de ploaie, nu vorbea decât cu ea.

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. elisabeta niculescu
    Mai 31, 2010 la 10:18 pm

    esti o adevarata artista visatoare si sensibila
    nu stiu de unde iti vin ideile astea dar cea cu vocile mi-a placut f mult

  2. ritasophie
    Mai 31, 2010 la 10:25 pm

    🙂 O imbratisare mirosind a Escada, sa se-auda valuri de ocean si sa dea Domnul sa-mi pastrez norisorul (Grati stie ce zic! 😉 )

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: