Prima pagină > Gânduri > RELAXING – sau text interesant de la al şaselea paragraf

RELAXING – sau text interesant de la al şaselea paragraf

Pe fundal de History (GROOVE ARMADA) şi Your biggest mistake (ELLIE GOULDING), mă consolam cu un ceai cu lămâie (tânjeam în secret după o licoare cu cel puţin 20 de grade mai mult… şi nu eram deloc mofturoasă, putea să fie şi dulce, un lichior de curaçao, şi amară, un gin cu gheaţă, şi chiar şi insipidă – chiar nu găseam niciun determinant gustativ pentru un pahar de whisky…)

Acum eram cu Buddha Bar pe un post de radio recomandat de francezul cu ochi albaştri şi nume de arhanghel de care, din păcate, nu eram atrasă… Decât, poate, pentru că amândurora ne plăcea să citim, să lenevim şi s-ascultăm muzică clasică. Şi gata cu oja albastră de pe unghii! Yeah, nice music…

Azi mă hotărâsem să ignor timpul. Ceasul arăta aproape patru după-amiază, dar mie mi-a plăcut să mă gândesc că e încă 10 dimineaţa, cafeaua braziliană era tare şi vântul îşi făcea de cap printr-un culoar îngust dintre două turnuri şi se tânguia ca un lup prins într-un laţ, într-o noapte geroasă de la munte.

Multă linişte. Nu din cea în care nu se-aude nici musca. Era o pasăre afară care mă făcea să mă gândesc la tei ruginiţi – era toamna, doar!, norii scheletici de pe cerul Deşertului erau la fel de veridici ca şi cei de-acasa… Ce m-apucase cu dorul ăsta ne-dor? Adică se manifesta doar la nivelul scriptic, poate pentru că mă-ncăpăţânam prosteşte să scriu ceva şi n-aveam subiecte mai interesante, pentru că mă cenzuram deoarece nu mai consideram lamentările patetice demne de un blog normal – fusese cât pe ce să scriu luminos, dar mai erau şi texte înnourate…

Aveam trei zile libere cu ocazia Eid Al-Adha – ca să umplu rânduri goale, intenţionasem să povestesc ce-i şi cu Eid-ul ăsta, dar mă răzgândisem repede, cei interesaţi pot google-ii subiectul. De comun acord cu Şuşu, îmi petreceam zilele astea cum ştiam eu mai bine – nefăcând nimic! A, corecţie: încercând s-ajung la 500 de cuvinte cu textul ăsta! Slabe şanse până acum!

Am coborât la un moment dat să-mi cumpăr ţigări şi-am avut o tentativă de conversaţie în lift cu un vecin de palier. Mic de statură şi cu un început de chelie, la urma urmei puteam să jucăm cărţi împreună, că nu trebuia neapărat s-arate ca Gerard Butler pentru asta. Şi iată un subiect de conversaţie – nu, nu cu vecinul de palier, mai degrabă cu cititorii posibili ai rândurilor ăstora: ‘o caracteristică a iubirii fizice e totuşi senzaţia de intimitate pe care-o crează, dacă e însoţită de un minimum de simpatie reciprocă’. Eh, eu nu sunt Michel Houellebecq (PARTICULE ELEMENTARE), dar cam asta e ideea. Indubitabil, sau nu, nu se poate ajunge la intimitatea respectivă, implicit iubirea fizică, dacă nu există un strop de simpatie reciprocă. Şi cred că asta funcţionează la ambele sexe, deşi iniţial înclinasem să afirm că doar pentru noi, femeile, atârnă greu la cântar ochii albaştri şi pătrăţelele de pe abdomen. Aveam un coleg care ştiu sigur că mă plăcea. Şi care nu se sfiise să-mi propună pe faţă să ne… umplem singurătăţile din când în când. Iar eu nu-l refuzasem mai ales pentru că era însurat, ci din lipsa simpatiei. Adica simpatie era, dar nu reciprocă. Era un băiat bun, mi-era drag pentru că ne înţelegeam bine, dar trebuie mult mai mult pentru … You know… În rest, celălalt coleg, cu ochi albaştri şi cel mai fermecător surâs din câte văzusem eu vreodată – despre pătrăţelele de pe abdomen nu mă puteam pronunţam, dar în ultimă instanţa chiar nu mai erau relevante, cu surâsul ăla, cui îi mai păsa de pătrăţele? – ştiu sigur că nu mă simpatiza atât cât să … mă invite la o cafea. Ah, Thomas Dybdahl – One day you’ll dance for me, New York City… Asta-i o piesă de… băut cafea.

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. Matei Baniceru
    Noiembrie 17, 2010 la 12:01 am

    acelasi stil de scriitura care da forma aerului, adanceste misterul si sparge asteptarile preconcepute…mereu de citit cu o spranceana ridicata 🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: