Prima pagină > Jurnal de bord > EU NU VORBESC DESPRE NIMIC CÂND ALERG

EU NU VORBESC DESPRE NIMIC CÂND ALERG

Sâmbătă luminoasă. Literalmente. Când a vibrat telefonul cu mesajul de la D, la 7 şi-un pic, m-am întors pe partea cealaltă, încercând s-adorm la loc. Îmi propusesem s-ajung în Safa, s-alerg… Şi mi-era dor de Safa, dar era aşa de bine-n pat… Şi eram bombardată de gânduri cârcotaşe, hai, mai dormi, ţi-e somn, nu-i aşa?, las’ c-alergi altă dată… Parc-a fost şi-o tentativă de durere de cap. Şi realmente nu-mi dau seama cum am ajuns în pantalonii de training, cum mi-am legat şireturile la Skechers şi cât ai bate din palme eram jos, în parcare.

Pe lângă toate astea, mi-am început ziua cu o crimă. Căreia i-a urmat un moment de reculegere pentru victimă – o gâză ciudată pe care se vede treaba c-am închis-o aseară în maşină. Se agita pe parbriz şi i-am făcut vânt afară, fără intenţii criminale, parol! Doar că în loc s-o admir zbenguindu-se în parcare, am zărit-o zăcând pe ciment. Am tot sperat să se ridice în zbor… Eh, eu şi aşteptările mele năruite….

Parcul e proaspăt, ca-ntr-o zi de primăvară cochetă. Lumina e ciudată în Dubai în ultima vreme. În sensul bun al cuvântului. Lumină nouă, de nou început. Trag aer în piept… Acum, când scriu, căci mi se pare că toate gândurile s-au evaporat şi trecutul proaspăt, doar de câteva ore, s-a topit în trecutul vechi, s-a prăfuit ca să facă loc altor gânduri…

Am reuşit s-alerg doi kilometri fără oprire, graţie antrenamentelor cu  buna mea prietenă, banda de la etajul 15. D mă depăşeşte şi-mi face cu mâna. Îi răspund la fel. Şi sunt în continuare copleşită în mirare de lumină. Nu mă mai sufoc ca-n alte dăţi şi nici nu mi-e foarte sete. Muzica e aceeaşi, cele 9 ore de Trance Around the World cu Above and Beyond, din care eu mă bucur de maxim una, una şi jumătate, în cel mai fericit caz.

Acum realizez că rândurile de faţă se vor o scriitură despre alergat. În timp ce-l lecturam pe Murakami (WHAT I TALK ABOUT WHEN I TALK ABOUT RUNNING), mă gândeam c-o să fie floare la ureche să scriu şi eu despre tentativele mele de alergare. Pentru că, să fim serioşi, 2 km? La o viteză medie de 8 km/h…. ? Pe cine păcălesc eu?

Din fericire, vremea urma să fie din ce în ce mai bună pentru alergat afară. Şi ăsta era unul din lucrurile de care-o să-mi fie dor săptămâna viitoare la Brussels.

Anunțuri
Categorii:Jurnal de bord
  1. Matei Baniceru
    Noiembrie 20, 2010 la 9:45 pm

    Uhm…cand alerg … de obicei ma gandesc sa nu intarzii undeva…altfel in general cand fac sport….sunt un animal dornic de transpiratie….

    inainte si dupa ce fac miscare….nu gandesc prea mult….

    uhm….I wonder…should that be a problem :-/ ?

    anyway….about the writing …. I felt your light … I got the point… I agree…and it’s good to be alive … I guess 🙂

    • ritasophie
      Noiembrie 20, 2010 la 9:48 pm

      🙂 No problem at all, my dear! And you’re right, it’s really good to be alive! Hugs!

  2. Rox
    Noiembrie 22, 2010 la 6:47 pm

    Chiar si atunci cand „nu vorbesti despre nimic” tablourile pe care le zugravesti sunt la fel de vii.

    • ritasophie
      Noiembrie 22, 2010 la 6:48 pm

      🙂 Multam, asta-i bine de stiu! Tu cand mai scrii?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: