Prima pagină > Jurnal de bord > 2010 – Cu Ochii-n 13,14 (partea I)

2010 – Cu Ochii-n 13,14 (partea I)

• De la o filipineză zâmbăreaţă îmi cumpărasem un agat cu străluciri rozalii, pe care mi-l agăţasem de gât. Şi cerceluşi din perle de apă dulce. Proaspătă!

• Îi spusesem lui Matei că Deşertul ăsta vindecă toate rănile!

• Cerul sângeriu, murdărit cu nişte dâre cenuşii de nori albăstrui, făcea cu ochiul. Luna semăna cu o sprânceană bine pensată, dar întoarsă cu fundu-n sus, sau cu capul în jos, mai bine zis. Şi-acum o asociasem cu o pleoapă închisă, spână dar şugubeaţă. Sara-ntrebase pe Facebook ce naiba aşteptăm în viaţa asta care şi-aşa-i scurtă. Eu îi spusesem că aşteptăm să mai desfacem un cadou. Că fiecare mâine e un cadou. De care ar trebui să ne bucurăm la maxim… îmi zic eu acuma!

• Azi, cu tot piciorul beteag, am reuşit s-alerg un kilometru! După o încălzire ca la carte. Şi mi-e atât de bine, că nu mai vreau să-mi fie rău niciodată!

• ‘I believe that by believing we survive! We actually survive!’ (GREY’S ANATOMY)

• ‘Îl iubesc, a gândit Wang-Mu, iar inima ei aproape că a explodat de intensitatea pasiunii. Nu mă va iubi niciodată, a gândit ea, iar inima i s-a sfărâmat aşa cum nu i se mai întâmplase niciodată din cauza miilor de dezamăgiri avute în viaţă până atunci.’ (Orson Scott Card, COPIII MINŢII) – povestea vieţii mele, or what? ‘Vei putea să-mi dedici o parte minusculă a atenţiei tale, iar eu nu voi şti niciodată dacă sunt sau nu un gând periferic din viaţa ta. Acesta e doar unul dintre neajunsurile cu care te confrunţi când iubeşti pe cineva mai mult decât pe tine însuţi, şi-a zis Mina.’ (Idem)

• Imamul cântă în barbă ‘Allahu akbar’, cafeaua are un iz discret de cardamon, apele mi s-au liniştit într-o oarecare măsură, mi-am înseninat dimineaţa uitându-mă pe pozele Smillei pe care cu cât o ‘cunosc’ mai bine, o simt ca pe un fel de alter-ego… Cu excepţia catalanei.

• Un astronaut, la îmbarcarea pe Soiuz, pregătindu-se de călatoria spre Staţia Internaţională, declară în conferinţa de presă: ‘Dacă ne-mbarcăm la drum cu Dumnezeu în suflet, atunci Dumnezeu ne va ajuta!’

• You can’t deny what you don’t know!

• Vorbă de duh de dimineaţă: I miss him reasonably!

• DON GIOVANNI pe ARTE. Artişti tineri şi frumoşi care cântă dumnezeieşte. Camera se plimbă de pe scenă la orchestră unde violoniştii au învăţat versurile pe de rost şi le murmură şi ei de zor. Şi dirijorul la fel! Costume ieftine… Adică… Donna Elvira arată ca o paraşută, parol! Dar Don Giovanni e yummi!!! Pe ecran defilau uneori şi şase cadre. Buzele cântăreţilor, o faţă nervoasă, dirijorul transpirat, un trompetist cu buze roşii, şi iar dirijorul care ne arată că ştie bine versurile. Există o cameră şi în culise. Slujitorul lui Don Giovanni fuge să scape de linşaj, se pune pe un scaun în culise şi bea puţină apă. Şi muzica e divină! La un moment dat, tot ecranul era acoperit cu cadre mititele. Fiecare artist, fiecare muzician era în pătrăţelul lui. Şi toate pătrăţelel astea nu erau decât bucăţi din faţa lui Don Giovanni!

• Murakami şi alergarea. Cele două iubiri de moment. Şi apropo de durerile mele de picioare – pain is inevitable! Suffering is optional! Şi descoperisem treaba asta singură, repetându-mi în cap că nu mă doare, că totul e ok, uite, un pas, şi încă un pas, vizualizează talpa mulându-se perfect pe pista de cauciuc, de la călcâi până la vârful degetului cel mare. Dar aflu şi lucruri noi: ‘I stop every day right at the point where I feel I can write more. To keep on going, you have to keep up the rythm. This is the important thing for long-term projects. Once you set the pace, the rest will follow.’ (Haruki Murakami, WHAT I TALK ABOUT WHEN I TALK ABOUT RUNNING)

• Doamne, trag de cartea asta (DURABILA IUBIRE, Ian McEwan) ca de un elastic slăbit, e din ce în ce mai enervantă tensiunea pe care o creează McEwan… De obicei, la un film de genul ăsta pur şi simplu schimb canalul!

• Carol: ‘Why can’t I have a regular boyfriend? A normal boyfriend, who doesn’t go nuts on me?!’

Her Mom: ‘Everybody wants that, dear. It doesn’t exist!’ (AS GOOD AS IT GETS)

Anunțuri
Categorii:Jurnal de bord
  1. elisabeta niculescu
    Ianuarie 7, 2011 la 2:20 am

    bravoooo rita

  2. ritasophie
    Ianuarie 7, 2011 la 11:54 am

    🙂 Ma bucur ca-ti place, draga Doamna Profesoara! Si mai am! Si dac-as lua la puricat agendele vechi, inainte de a le da foc in Desert, cred c-ar mai iesi cateva posturi dragute!

  3. Matei Baniceru
    Ianuarie 9, 2011 la 7:43 pm

    Always a pleasure,

    I see again the perfect personal universe, perfect by being so personal.
    Every one of us has it … and it’s a delight to find beauty in one human thoughts because of subjective point of view, and very often a little bit of ourselves in that particular point of view. It’s the wonder of life, while talking about it to live it so real; I mean life the perfect form…the sphere of the universe.

    Our minds never stop amaze us

    • BEBITZAI
      Mai 16, 2011 la 6:13 pm

      vreu si eu un id al tau

  4. Februarie 5, 2011 la 12:29 am

    Uneori trebuie sa mergi in desert pentru a regasi padurea de acasa…
    Uneori e nevoie de multa durere, pentru a refuza suferinta…
    Uneori e nevoie de un om strain pentru a te reinvata cuvantul prietenie…

    • ritasophie
      Februarie 5, 2011 la 12:34 am

      🙂 Aaaaaaaa, ma bucur ca ma citesti!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: