Prima pagină > Amintiri din copilărie > De ce-ai vrut să mă vezi în seara asta

De ce-ai vrut să mă vezi în seara asta

Zi mohorâtă, de toamnă-iarnă-primavară, chiar vară acoperită de nori pleoştiţi, zi de stat la gura sobei, depănând amintiri de pus în rame şi de atârnat pe pereţi.
Povestea zeilor scandinavi Odin, Thor şi Freyr, şi-a lui Balder, Zeul Morţii, cel ucis de-o creangă de vâsc, acoperiş pentru săruturi dătătoare de viaţă, pe fundal de muzica mătăsoasă… Odin   înţeleptul, Thor războinicul şi Freyr, Zeul fertilităţii…

Siluetele înveşmântate în ceaţă îşi făcuseră intrarea în livingul meu dezordonat, neştiutori şi tăcuţi, fără să-i simt, doar ghioceii tresăriseră în paharul lor cu apă stătătoare, la care să se-nchine zeii celţi.
Raze firave de soare se strecurau pe fereastra prăfuită de ploi, râuri căzute din cer, şuvoaie gălăgioase, sparte cu darabane dezordonate, fără noimă, în capete de zei nemişcaţi, ca sufletele de măşti…
Zeiţele celte erau mai versatile decât mine! Puternice, frumoase şi tinere alături de regi puternici, sau îmbătrânite şi hidoase în singurătate, sau alături de jumătăţi nepotrivite. Femeia la 30 de ani se redescoperea tânără şi frumoasă alături de Lacuna şi de muzica revărsându-se, ca o apă la rădăcină, femeia-copac regăsită.
După ureche, un boboc firav, ca cei ai violetei de Parma, stătea să pocnească, gâdilat de viori şi vinuri semidulci. Camera asta de refugiu, plină de zei scandinavi şi de zeiţe celte, de muzică vindecătoare, de măşti la care să se-nchine Erin noaptea, înainte de întuneric, de ghiocei fremătători şi voci cu ecou, devenise budoar şi centru al Universului, loc de întâlnire a viselor, cocon pentru suflet în transformare în spatele măştii….

Se luminase. Zeii plecaseră, dar îşi lăsaseră sceptrele de lumină pe fotoliile prăfuite, el stătuse ultima oară în cel de lângă uşă…
El: ‘De ce-ai vrut să mă vezi în seara asta?’

Am vrut să te văd
Ca să pot merge mai departe
Am vrut să te vad
Ca să mai pot zâmbi şi mâine
Am vrut să te vad
Ca să mai trag o data în piept
aerul tău
Am vrut să te vad
Ca să mă vezi şi tu…

8 Iunie 2005

 

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: