Prima pagină > Gânduri > Errare humanum est (partea a IIa)

Errare humanum est (partea a IIa)

Se cunoscuseră cu doi ani în urmă, şi se căsătoriseră fix la două luni după primul sărut. Avuseseră o nuntă modestă, deşi ei i-ar fi plăcut rochia pe care-o văzuse în magazinul CHIQUE de pe bulevard, şi un buchet de lăcrămioare în loc de maci, şi dac-ar fi zâmbit şi el puţin mai mult…

Îl simţise distant de la bun început, doar că sperase. Petrecuseră câteva zile la munte, un fel de lună de miere, pierduţi într-o mare de brazi, cu puţine conversaţii, câteva plimbări pe cărări întortocheate, fotografii, cărţi, ea, că el nu citea, şi multe telefoane primite, el, că pe ea n-avea cine s-o sune.

La întoarcere o lăsase să decoreze apartamentul. Sufrageria o făcuse în roşu şi alb. Se gândise la roşu şi negru, alb şi negru, verde şi roşu, portocaliu şi albastru. Îşi amintea vag nişte lecţii de desen din şcoala generală, combinaţii de culori prime, non culori, cum or trăi cei care nu văd culoarea roşie?

Cădea uneori pe gânduri, de cele mai multe ori în timp ce spăla vasele, sau când stătea la calculator, sau chiar seara, la cină. Se uita la el cum mănâncă crispat, de parc-ar fi mâncat cuie, şi deşi nu-i reproşase niciodată nimic la capitolul gastronomie, simţea că e nemulţumit. Dac-ar fi zis şi el ceva, dacă ar protesta, că nu-s bune macaroanele, că peretele roşu arată ca o capă de matador, că visează cu ochii deschişi… Nu, nu era nevoie să-i zică nimic, o sufocau toate protestele lui mute, i se strângea inima şi nu mai putea să respire, şi-şi repeta mută ‘nu te supăra, iubitul meu, îmi pare rău, iubitul meu, linişteşte-te, iubitul meu, lasă-mă şi pe mine să trăiesc, iubitul meu… ‘. Dacă s-ar fi gândit mai mult la asta, şi-ar fi dat seama că viaţa cu el nu e decât un şir lung de păreri de rău. Noroc că nu se gândea!

Uneori aveau şi oaspeţi. Doctorul cu barbă, care-o scruta mereu din cap până-n picioare, cu ochi liniştiţi şi un zâmbet tâmp pe care ea nu reuşise niciodată să-l descifreze. Sau Olimp, tipul carismatic şi vorbăreţ care-i aducea mereu bomboane. Le făcea câte o cafea pe care o servea în singurul serviciu de cafea, cadou primit la nuntă de la fratele lui. Şase ceşcuţe, şase farfurioare, un recipient în formă de pară pentru zahăr şi unul în formă de măr pentru lapte… Sau invers? Oricum nu le folosise niciodată, oaspeţii lor cereau cafeaua neagră. Iar în ceaşca ei îşi punea zahăr din zaharniţa albastră şi lapte de soia din cutia de carton din frigider. În bucătărie, pe ascuns aproape. Mesteca tacticoasă ca să topească zahărul, mişcări leneşe, visătoare, linguriţa cânta lovindu-se de porţelan ca Björk, îşi amintea de clipul ăla în care făcea ea ouă-ochiuri într-o bucătărie luminoasă… O trezea el din visare, venind în bucătărie şi uitându-se urât la ea. ‘Ce faci cu cafeaua aia?’, îi citea ea în ochi. Deşi ar fi putut să spună şi ‘nu te mai iubesc’, sau ‘cine eşti tu?’.

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. Matei Baniceru
    Mai 31, 2011 la 8:07 pm

    Dulce amarui 😦 defapt mai mult amarui….ca o cafea neindulcita. Imi place…. Mai vreau !…. Mai scrie ! asa incet asezat…in capsule…concentrat si atent cu multe de ce-uri in coada – detaliul face diferenta cand suntem indiferenti 🙂

    cu drag,
    Matei.

  2. elisabeta niculescu
    Mai 31, 2011 la 8:47 pm

    hai ma rita de ce e asa de trist la sfarsit?
    mai baga ceva optimist

    • ritasophie
      Iunie 1, 2011 la 10:26 am

      N-am cum sa bag ceva optimist, draga mea Doamna Profesoara. Asta e o povestire trista. Dar daca iese frumos, merita toata tristetea asta!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: