Prima pagină > Gânduri > Căldură mare, Mon Cher!

Căldură mare, Mon Cher!

Vântul bate disperat, zburătăcind fire de nisip, raze de soare, fuste diafane… Se încolăceşte pe scoarţe indiferente de palmieri insensibili, cozi de căţei plictisiţi, pulpe albe acoperite de un puf auriu la fel de sufocat de căldură ca şi limbile atârnânde ale căţeilor. E cald! Cu tot vântul!

Ea nu risca intruziunea concupiscentă a vântului, purta pantaloni de trekking kaki, o pereche de pantofi de sport cu talpă roză, şi cu ţigara în colţul gurii îşi închipuia că străbate dune matusalemice… Nu era decât o porţiune de şantier. Dunele se sfârşesc ca-ntr-un film fără final, parcarea din bucăţi de pavaj roşietice n-o întâmpină decât cu hârtii mototolite, nisip pierdut în spaţiu şi câteva maşini dormitând metalic.

Clădirea verde se înalţă simplu, cu sentimentul liniştitor al lui ‘sunt acasă’. Vântul o prinde din urmă şi începe să i se joace în păr. I-l ridică dezordonat înspre toate punctele cardinale, îi amuşină cârlionţii blonzi şi moi, îi acoperă faţa cu smocuri întregi. Nu mai vede nimic, merge numai cu pas săltat, pantofii sunt moi şi aerul cald se simte ca o melasă prin care ea înaintează nesperat de uşor.

În holul de la intrare e răcoare. Peştii din acvariu sunt la fel de indiferenţi la intrarea ei ca şi paznicul. Doar că paznicul nu scapă aşa de uşor. Se preface ocupat cu un telefon, dictează cifre, le repetă supărător…

– Şapte. Da. Şi treizeci şi cinci. Liniuţă… Nu, treizeci şi cinci. Da! Liniuţă…

Nu se uită la ea. Nici ea la el. Doar se sprijină pe pupitrul lui şi aşteaptă să termine de vorbit la telefon. Ea are timp.

– Ştiţi, face ea când paznicul termină şi se uită la ea, băieţii n-au venit să-mi repare aerul condiţionat. Curge în continuu. Nu e prea estetic să stau cu o găleată în bucătărie.

Nu e convinsă că el ştie ce înseamnă estetic, dar nu mai are puterea de a se coborî la nivelul lui. Nu c-ar fi avut-o vreodată.

El se preface agitat…

– Vai, cum, n-au venit? Curge demult? Scrieţi aici, şi-i întinde un catastif.

– Am mai scris o dată. Vedeţi?

Însemnarea din 29 e acolo, e scrisul ei de la 38 de ani.

Paznicul îi promite c-o să-i trimită pe băieţi, ea se suie în lift şi urcă până la etajul cinci.

Motanul dormitează pe balansoar. Îşi scoate hainele şi eşuează în duş. Primul jet e rece şi pielea se strânge, plângând parcă. Aşteaptă cuminte să vină şi apă caldă, şi lasă jetul puternic să-i pătrundă toţi porii, toate celulele de la nivelul epidermei se lăbărţează de plăcere, gelul de duş e dulce, îşi aduce aminte de melasa de-afară.

Sună la uşă! O, ce rapizi au fost băieţii. Doar că nu poate ieşi în halat de baie la ei. Întredeschide doar puţin uşa de la intrare să-i roage s-o aştepte un pic, când….

– Luca!

Faţa i se lăţeşte într-un zâmbet… Fără determinant!

Bărbatul îi zâmbeşte şi el cumva chinuit. Îşi dă seama că are în mână o cafea. Trebuia că era fierbinte şi-l ardea, nu-şi aducea aminte să-i mai fi văzut zâmbetul acela.

Deschide uşa larg şi-i face loc să intre. El se duce direct la blatul din bucătărie şi lasă jos cafeaua, apoi începe să-şi sufle caraghios în mâini.

Ea se uită la el cu drag. De când nu-l mai văzuse? Nu se schimbase cu nimic. În şlapi, bărbos, îi cam cădeau pantalonii de pe el.

– Dă-mi un ac şi-o aţa, zice după ce-o pupă de bine te-am găsit.

Pufneşte puţin, aduce borseta de plastic cu aţe şi ace şi-l lasă să se descurce. E convinsă că e băiat mare şi ştie ce face.

Se împotmoleşte de la băgatul aţei în ac.

Apoi încearcă să-şi coase nasturele cu pantalonii pe el.

Apoi îşi scoate pantalonii. Ea chicoteşte în halatul ei alb de baie. E în continuare convinsă că lui nu i se pare la fel de hazliu!

Ea îi coase nasturele, el îşi bea cafeaua în chiloţi. Motanul dormitează în balansoar.

(…)

Băieţii au reparat aerul condiţionat. Zumzăie liniştit fără să mai plouă în bucătărie.

Puiul se rumenise cochet pe gril şi mirosea… Mirosea! Ura mirosul de mâncare în casă! Deodorantul de cameră nu reuşise decât să sperie motanul.

Luca îşi aprinde un trabuc.

Ea se aşezase turceşte pe canapea şi era convinsă că halatul mic o trăda perfid. O zi plină de convingeri! Trabucul reuşise să acopere mirosul de pui. Ascultau Paolo Nutini. El începuse să frunzărească TREI DINŢI DIN FAŢĂ.

– Trei luni, să ştii! N-o termin mai repede.

Ea-l trece în jurnal, să nu uite. Îl căutase şi-l stersese cu CONJURAŢIA IMBECILILOR.

Luca pleacă după ce-o îmbrăţişează cald.

Ea şi-a scos din bibliotecă un MURAKAMI. CRONICA PĂSĂRII ARC. O să poată folosi semnul de carte în formă de pisică primit în dar de la Dana.

Motanul dormitează în balansoar.

 

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. elisabeta niculescu
    Octombrie 2, 2011 la 8:39 am

    pai da !
    asa da !
    pozitiv , luminos ,vesel si fericit!

  2. CamiB
    Octombrie 2, 2011 la 9:21 am

    Eram si eu pe-acolo, ai uitat? 😛

  3. ritasophie
    Octombrie 2, 2011 la 10:51 am

    🙂 Nu, n-am uitat, dar asta e o alta poveste! 😉

  4. Ramona
    Octombrie 2, 2011 la 5:48 pm

    Eiiiii, asta da!!! „Cozi de catei plictisiti”…LOL…Sa nu-mi spui ca nu ti-au reparat aerul nici acum!!!

    • ritasophie
      Octombrie 2, 2011 la 6:46 pm

      🙂 Ba! N-ai citit cu atentie! 😛

  5. Octombrie 2, 2011 la 6:50 pm

    am citit de pe mobil in statia de tranvai, mi a placut prea mult si am lasat primul tranvai sa plece, la al doilea a insistat fiumiu sa il luam.
    ori citesc eu prea incet, ori vin tranvaiele prea des in statie 🙂

    • ritasophie
      Octombrie 2, 2011 la 6:58 pm

      Hei, Mamico! Textu’ nu pleaca nicaieri, de-aia-l pun pe blog, sa-l citesti si-acasa, si la birou, si-n tramvai… 🙂 Ma bucur mult ca ti-a placut!

  6. Ramona
    Octombrie 3, 2011 la 10:34 pm

    „Băieţii au reparat aerul condiţionat”….mda….cam atunci trebuia sa-mi dau seama. 😛

  7. MateiB
    Octombrie 6, 2011 la 6:38 am

    that’s interesting writing ! that’s the value ! this is the way ! now write down your memories using this style and put them all together in a book few years from now on, that should be the 2015 best seller worldwide,

    „[…]masini dormind metalic.” \m/ big fan 🙂

    kisses & hugs

  8. ritasophie
    Octombrie 7, 2011 la 9:07 am

    Oh, Mon Ami!! Merci!! Doux, comme toujours! Un gros bisous! As for my next writing… it’s all in my head for the moment. Dar nu stiu cand voi reusi s-o materializez. Pana una alta ma pregatesc pentru o calatorie la… Almaty! 😉

  9. Cristian C
    Octombrie 9, 2011 la 6:44 pm

    talentul doamna se vede la fiecare fraza. iti place sa scrii si asta inseamna mult. apoi ai imaginatie multa, mi-a placut imaginea cu primul jet rece care ti-a indemnat pielea sa planga…
    continua, te citim. noi fanii tai.

    • ritasophie
      Octombrie 9, 2011 la 9:10 pm

      Cu plecaciune, Domnule Director! Cu plecaciune!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: