IRLANDA – ŢARA GALILOR 10 : 22 – ERIN GO BRAGH sau alt text în care nu se întâmplă nimic

Nu mi-au plăcut niciodată aglomerările umane. Interesantă sintagmă, totuşi! Ce-om fi oare pe Pământul ăsta dacă nu o mare aglomerare umană? Că pare-se că tocmai am depăşit şapte miliarde!

Campionatul Mondial de Rugby! Da, chiar aşa, Rugby!! Cred că ultima oară când m-am mai uitat la un meci de rugby a fost acum 10 ani. 10 ANI! Pufnesc a neîncredere. 10 ani… Acum 10 ani, într-un apartament căruia nu-i pot pune un determinant prea luminos, la un televizor aproape identic cu cel la care mă uit acum la CSI NY, urmăream un meci de rugby în care una din echipe trebuie să fi fost ALL BLACKS. Cine n-are o slăbiciune pentru ALL BLACKS?

După 10 ani, de dragul irlandezilor – nu, n-am încetat niciodată să arunc în eter un călduros ERIN GO BRAGH de fiecare 17 Martie – şi al unei prietene căreia-i sunt dragi irlandezii, m-am trezit cu noaptea-n cap în weekend, şi m-am dus într-un Irish pub ca să vedem meciul dintre Irlanda şi Ţara Galilor.

Pub-ul era plin ochi! Realmente! N-aveai loc s-arunci un ac. Multe tricouri verzi. Mult Guinness. Primul impuls seamănă, dacă s-ar putea materializa, cu un arici constipat, ţipând isteric get me out of here, get me out of here!!! Nu-mi pot dezamăgi, însă, prietena, aşa că mă las târâtă în aglomeraţia aia colorată, urlătoare şi agitând pahare mari cu Guinness. Cel puţin ultimul aspect ar trebui să mă motiveze cumva să rămân.

Chelnerii fac adevărate piruete cu paharele pline ochi cu bere. N-ai cum să treci printre râurile de oameni fără să loveşti în stânga şi-n dreapta, fără să verşi bere în sus şi-n jos, fără să-i sufli-n ceafă vreunei blonde silfide. Cu toate astea nimeni nu protestează. Toată lumea e cu ochii-n plasmele agăţate pe pereţi. Irlanda pierde, din păcate, şi orice tentativă spre terenul galezilor e aplaudată şi comentată cu strigăte vesele.

Ne găsim până la urmă un loc unde putem să respirăm fără un cot în stomac. Lângă nişte rafturi cu volume de anticariat care mă atrag ca un magnet. CEI TREI MUŞCHETARI. O colecţie a primelor legi date vreodată. Operele complete ale lui Shakespeare. Eu venisem cu Bulgakov în geantă, îmi imaginasem c-o să stăm şi noi ca oamenii la o masă, şi eu o să citesc în timp ce prietena mea ar fi urmărit meciul… Nu par să mă vindec de idealisme ieftine!

Sorb încet din primul pahar de Guinness. Pauză. Galezii conduc cu 10 la 3. Prietena mea răsfoieşte ediţia matusalemică a celor CEI TREI MUŞCHETARI încercând să găsească anul publicaţiei. Dau s-o pun la loc şi-i vărs berea unui nene care-şi lăsase paharul pe jos. Mă simt prost şi când îmi iau al doilea pint de Guinness îi iau şi lui o bere.

Începe repriza a doua şi Irlandezii reuşesc să egaleze. Delir! Recunosc, meciul mă prinde, deşi nu văd decât un colţ de plasmă printr-un unghi de şaizeci de grade făcut de două grinzi. Mai am încă vreo două degete de bere, când nenea căruia-i vărsasem berea şi-i cumpărasem alta, apare cu încă un pint. Nu se cade să-l refuz! Ciocnim. Galezii mai înscriu 5 puncte.

Prietena mea reuşeşte să-şi comande şi ceva de mâncare şi până la urmă găsim un colţ de bar de care ne sprijinim. Meciul se termină, Irlanda pierde. Pâinea prăjită e dulce. Începe alt meci. Anglia şi Franţa. Pe teren se cântă imnurile celor două echipe. Veselii din bar le ţin isonul. E aproape suprarealist decorul. Dar cred că Godot mă aşteaptă acasă.

Cu dedicaţie pentru buna mea prietenă, Monica N