INSOMNIA

(cu multă dragoste, pentru Matei)

Camionul a pufnit. Ştiţi cum fac când schimbă vitezele, parcă oftează. Adânc, din toţi rărunchii. Oftatul urcă până la etajul cinci, se strecoară prin vreo crăpătură – cea prin care s-a strecurat şi molia care mi-a tulburat altă noapte – şi mă trezeşte.

Mă trezesc. Nu cred c-am dormit mai mult de zece minute. Poate, cu indulgenţă, doisprezece. Şi da, mă doare capul. O durere surdă, ca oftatul camionului. Aprind lumina şi mai citesc câteva pagini din CRONICA PĂSĂRII-ARC. Şi da, gândurile nu mai sunt. E linişte la mansardă. Cel puţin aşa sper!

Mă duc în living. Aprind laptopul. YouTube. Adele – set fire to the rain. Dau apă la şoareci, fără vreun motiv anume. Replay. Piesa asta-mi sună ca o minunată poveste de dragoste, terminată într-un mare căcat (scuze cititorilor mai sensibili, da-s insomniacă şi am uitat orice eufemism!). Şi-apoi povestită cu şi mai multă dragoste. Căcăcios (ah, ce scatofagă sunt în noaptea asta!) şi greţos de patetic, ca orice poveste de dragoste terminată nasol pentru orice femeie mai sensibilă… Ăsta nu-i pleonasm?

Mă străpunge o durere plecată probabil de la ovarul stâng unde se lăfăie pe şase centimetri un minunat chist. Ăsta, chistu’ adică, s-a apucat s-arunce cu nişte cuţite fierbinţi în jos, spre pulpa interioară dreaptă. Şi cuţitele astea nu zboară şi ele prin aer, ci despică muşchi, nervi, vizualizez ţesut destrămat, ca o pânză veche. M-am uitat prea mult la CSI! În concluzie, mă doare! Şi numai noaptea, când nu pot să dorm!

(3.00 am) Mi-e dor. Fără să ştiu exact de ce. De ţară. De Matei. De munţi. De frunze ruginii. De o cafenea de pe Moşilor unde-am luat cândva, într-o altă viaţă, un mic dejun. Amintirile sunt vii, colorate, miros frumos a caşcaval şi şuncă între două felii de pâine încălzite. O cafenea caldă. Afară e o zi câinoasă de toamnă, parcă plouă şi dacă nu, bate un vânt ascuţit, şfichiuitor, nepăsător. Troleul nu mai vine, trebuia s-ajung în Pitar Moş pentru ceva curs. Mi-e doar frig. Şi cred că şi foame. E atât de vie reminscenţa asta! Are viaţa ei în mine.

Ca şi cealaltă.

Livingul urâţel din Dristor. Cu tapet prăfuit. Şi canapea mâncată de căţei.

Cristi e la calculator. Şi eu trebuie că citesc Dilema şi beau Grasă de Cotnari. Şi în ciuda apartamentului urât şi a aparentei indiferenţe a bărbatului cu care-mi împart viaţa, mi-e bine. Sunt fericită, atât cât se poate. Îi iubesc pasiunea de a mă trata cu spatele – şi la propriu, doar pentru a-l regăsi cald mai târziu, în dormitor. Mi-e dor de el! Au trecut şase ani de când ne-am despărţit. Cum îţi mai poate fi dor de cineva după atâta timp? Cum îţi mai poate fi dor de cineva care nici cel puţin nu mai are bunul simţ de a-ţi răspunde la un ‘bună’ lasat pe un instant messenger? Ciudate creaturi mai suntem!

Şi cealaltă.

Şi cealaltă!

Fiecare amintire e vie! E atât de vie încât prinde viaţă şi se zbate şi se-agită şi eu nu pot să dorm.

(5:34 am) Adele se chiţăie şi acum cu al ei SET FIRE TO THE RAIN. Sunt la al doilea pahar de Cabernet Sauvignon. După o discuţie ‘fierbinte’ cu David! De unde concluzionăm că viaţa e frumoasă. Încă puţin şi-o să înceapă să se crape de ziuă. La televizor sunt reclame cu Twix. Ciocolată, caramel… Nu, nu mi-e poftă! Aş mânca o pizza!

Opresc aerul condiţionat şi ies pe balcon. E plăcut. O briză răcoroasă mi se încurcă printre picioare. Mi s-au terminat cuvintele. Poate c-acum ar trebui să merg să-ncerc să dorm. Dacă s-au terminat cuvintele, poate nici amintirile nu mai pot fi. Îmi ţin respiraţia ca pentru a încerca să-mi dau seama dacă se mai aude ceva dintr-acolo. E doar vântul. Şi câte-o maşina rătăcită prin sensul giratoriu din faţă.

Bună dimineaţa, Sophie! Poţi să mergi la nani!

Anunțuri
  1. Cristian C
    Octombrie 21, 2011 la 3:04 am

    bai e dureros de trista. si cumva se termina vesel. do I make any sense ?

    • ritasophie
      Octombrie 21, 2011 la 3:05 am

      Bai, u make a lot of sense. Tu de ce nu dormi?

  2. Maria
    Octombrie 21, 2011 la 10:40 am

    Of, doamne! Ce mi-ai facut Rita? Nah, ca mi-ai deschis cufarasul prafuit in care incuiasem cu grija amintirile din vremea aia… si mi-e dor si mie de timpul ala cand erati impreuna si eram si noi impreuna, la o aruncatura de bat distanta, iar viata parea roz in ciuda imperfectiunilor ei. Si mie mi-e dor sa fiu ACASA, sa-l vad pe Mihai in fata calculatorului, indiferent la nevoile mele, dar mereu langa mine. Indeed, ciudate creaturi!

    • ritasophie
      Octombrie 21, 2011 la 12:29 pm

      🙂 Draga Mariuca, cufarasul e al nostru. Lumea-mi zice sa-l incui, s-arunc cheia si pe el sa-l arunc pe fundul oceanului. Eu n-o sa fac asta, e ca si cum mi-as taia o mana (imagine vizuala, metafora cu inima e mai plastica, dar avem nevoie sa vedem ca sa credem uneori). Azi e zi cu Soare! Smile! Te sarut cu drag!

  3. elisabeta niculescu
    Octombrie 23, 2011 la 3:30 pm

    EU CRED CA NU E TRISTA SI E FRUMOASA PENTRU CA ARE INCLUSE AMINTIRI SI FRANTURI DE GANDURI VII INCA DESI UNELE PERSONAJE …………………
    UN LUCRU NU INTELEG ! MATEI E TEIASU ?

    • ritasophie
      Octombrie 23, 2011 la 3:36 pm

      Matei e varul meu. Dar nu l-am uitat si-mi va fi vesnic dor de Teiasu, draga mea Doamna Profesoara!

  4. Rox
    Noiembrie 29, 2011 la 4:07 pm

    Parca ai pictat, nu ai scris! Am vazut ca intr-un film documentar si durererea (da! si eu ma uit la toate CSI-urile), si amintirile, si reclama la Twix (ah, ce mai poftesc la ciocolata, ca iau un medicament si nu am voie cacao), si am simtit si briza.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: