1 Q 8 4

Cartea venise cândva în jurul orei douăsprezece. Tocmai îmi anunţasem prezenţa în conferinţă când fata de la recepţie îmi scrisese pe mesageria instant că îi mai trebuie încă 37 de dirhami, transportul cu ARAMEX costase un pic mai mult decât estimasem iniţial. M-am scuzat că lipsesc un minut, am pus telefonul pe mute şi am alergat efectiv pe culoare, cu un freamăt şi o nerăbdare pe care n-am mai simţit-o demult. Aştept cartea asta de doi ani! Mi-am omorât timpul cu alţi autori, cu alte cărţi scrise de el, citite şi recitite… Totul până la momentul când aveam să încep să citesc 1Q84!

Nu ştiu cum mi-am regăsit calmul pentru conferinţă. Urma o discuţie de patru ore, unde-mi trebuia toată stăpânirea de sine de care eram capabilă, unde trebuia să ignor cutia cu cele două cărţi… Cumva am reuşit. Şi-am reuşit să termin chiar mai repede. De îndată ce am închis telefonul, am tras de scotch-ul care lipea cele două părţi superioare ale cutiei, şi sub multă hârtie de împachetat, cele două volume de Murakami. UNDERGROUND şi 1Q84.

Din acel moment, şi probabil încă ceva vreme de-acum încolo, nu m-am mai dezlipit de volumul de 900 de pagini. I-am mângâiat paginile cu veneraţie aproape. Coperta cartonată are pe cele două feţe, două feţe. O figură feminină pe cea de început, şi una masculină pe cea de final. Cifra 1 şi litera Q sunt dispuse pe ochi, iar cifrele 8 şi 4 la colţurile gurii. 1, Q, 8 şi 4 sunt în caractere mari şi îngroşate. Albe. Pupilele celor doi nu se văd. Şi nici colţurile gurii. Cartea are şi o supracopertă, dintr-un gen de foiţă subţire, ca paginile din Biblie. Această supracopertă e alb-transparentă. 1, Q, 8 şi 4 sunt plasate la fel ca şi pe coperta de carton, doar că pe ele se văd pupilele celor doi, precum şi colţurile buzelor. Odată cartea îmbrăcată, feţele celor doi devin un intreg, 1 Q 8 4 aproape că se estompează, dar e greu să crezi asta. Chiar şi cu ochii deschişi.

Bine-nţeles că la birou n-am mai fost în stare să fac nimic. M-am lăudat cât am putut, că ce mult am aşteptat-o, că ce minunat autor e Murakami, că dacă reuşesc să citesc 200 de pagini pe zi o pot termina în patru zile.

Am dus-o cu mine apoi la cină, cu prietenii mei.

Şi-am ajuns, în sfârşit, acasă.

Mi-am pus un pahar de Cabernet Sauvignon, mi-am aprins o lumânare cu iz de scorţişoară, un concert de vioară de Beethoven şi… După trei pagini mi-am oprit privirea pe supracopertă. O scosesem şi o lăsasem pe măsuţa de cafea. Se unduia în sus şi în jos, ca şi cum ar fi respirat. Eram perfect conştientă că era doar un curent de aer – dădusem drumul la aerul condiţionat. Dar chiar şi-aşa… Aveam sentimentul că această carte era vie. Poate pentru că o aşteptasem atât de mult şi întâlnirea fusese emoţionantă, ca aceea cu un vechi prieten, sau un vechi iubit. Aşa o şi recomandasem prietenilor mei, ‘iubitul meu de weekend’.

Lectura curgea uşor, aşa cum se-ntâmpla mereu, cu toate cărţile lui. Aomame asculta muzică clasică şi se gândea că dacă ar fi avut alt nume (în japoneză, Aomame înseamnă ‘mazăre verde’), i-ar fi fost mai uşor în viaţă.

Citisem deja multe despre cartea asta. Eram doar nerăbdătoare să evadez în lumea lui Murakami. Pentru că fiecare lectură mă tranporta cu multă uşurinţă în apartamentele eroilor lui, sau în fundul fântânii unde se ascundeau ca să se gândească…. Nu, nu la nemurirea sufletului. Eu la ce m-aş gândi dacă aş coborî într-un fund de fântână şi mi-ar fura cineva scara? Nu, nu mi-ar plăcea să mă bântuie gândurile care nu-mi dau pace noaptea. Cred c-aş avea grijă să-mi iau şi o sursă de lumină cu mine. Şi neapărat 1Q84. Sunt la pagina 6. Mai e mult până la pagina 994! Urmau cinci zile libere… Cam 100 de ore conştiente din care speram să reuşesc să citesc cel puţin 30.

Vivaldi acum. Acordurile erau inconfundabile, chiar dacă nu era unul din cele patru anotimpuri. Parfumul de la lumânare era acum ascuţit şi oarecum deranjant. Aşa c-o să suflu în ea, şi-o să merg în dormitor, ca să văd ce mai discută Aomame cu şoferul de taxi.

Noapte bună!

Anunțuri
Categorii:Jurnal de bord
  1. alina zdrenghea
    Noiembrie 4, 2011 la 1:12 am

    Spor la citit.

    • ritasophie
      Noiembrie 4, 2011 la 1:13 am

      🙂 Multam!!!

  2. elisabeta niculescu
    Noiembrie 4, 2011 la 9:25 pm

    in romana imi place mai mult ca are si poza
    hi hi hi!

    • ritasophie
      Noiembrie 4, 2011 la 9:27 pm

      Du-te pe Google + sa vezi poze si cu Susu! Si lui ii place 1Q84 foarte mult!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: