Prima pagină > Gânduri > LA TEATRU

LA TEATRU

Am venit în România anului 2012 ca să mă întorc în România primilor ani după aşa zisa revoluţie. Când totul era o improvizaţie de prost gust, cu decoruri de mucava, unde însă lacrimile erau adevărate şi inima tresărea plină de speranţă.

Am avut norocul de a vedea o piesă deosebită. SINUCIGAŞUL lui Nikolai Robertovici Erdman. Şi-i mulţumesc pentru asta bunei mele prietene, Doamna Elisabeta Niculescu.

Cârcotaşă, ca de obicei când vin în România, m-am legat de covoarele roase de prea multe tălpi care le-au călcat în picioare, sau de husele de pe scaune roase de molii – chiar am văzut o molie planând cuminte pe rândul 13. M-am legat de biletele trase la xerox rupte cu o mâna tremurândă de o duduie trecută de prima tinereţe, cârlionţată şi emoţionată. M-a deranjat organizarea ieftină, spectatorii modeşti care s-au înghesuit la bilete cu discount oferite prin GROUPON – fără intenţie de reclamă, nu sunt adepta discount-urilor. Poate de-aia sunt veşnic lefteră – prietenii ştiu de ce. Şi nu e neapărat dihotomia Burj Al Arab – Palatul Naţional al Copiilor. Sunt şi în Bucureştie locuri minunate, sunt convinsă. Şi poate c-au trebuit să joace acolo ca să-mpace şi capra şi varza – o chirie ieftină, bilete ieftine, români fericiţi…

Am aplaudat minute în şir cu ochii în lacrimi. Fără false prefăcătorii. Nu mai conta c-am stat oarecum într-o rână pe scaunul murdar, de teamă ca jegul generaţiilor de aplaudaci să nu transpire prin pulpa mea bronzată de un Soare occidental şi superficial. Nu mai conta că se râdea ieftin la scene la care ar fi trebuit să se plângă. Nu mai conta că eu nu mă mai simt Acasă ca acasă. Emoţiile degajate de pe scenă au fost adevărate. Desăvârşite.

Grosso modo, vacanţa în România e… plină de neprevăzut. Ochi albaştri, îmbrăţişari calde şi neaşteptate, Dan Puric şi lacrimi şi emoţii în aparenţă ieftine, dar mai adevărate decât tot nisipul Deşertului.

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. elisabeta niculescu
    Septembrie 11, 2012 la 11:35 am

    invata sa te bucuri de ceea ce poti si ignora lucrurile marunte care par sa iti strice micile bucurii, desi cred ca piesa a fost o mare bucurie tinand cont de lacrimile de la sfarsit

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: