Prima pagină > Gânduri > LA TRÂNTĂ CU MUZA

LA TRÂNTĂ CU MUZA

Motto:

Glendoline presupunea că cititorul era la fel de fascinat ca şi ea de propria-i viaţă – cee ce era o greşeală fatală.’ (Charles Bukowski, FEMEI)

După două volume de 50 SHADES OF GREY, relaţiile romantice cu bărbaţii perfecţi (de exemplu antrenorul meu cel gay) păreau la îndemâna oricui, sexul în locuri mai puţin ‘ortodoxe’ (de exemplu în toaleta de la McGettigan’s) se puteau întâmpla oricând şi cu oricine, ca să nu mai vorbesc de ideea care mi se năzărise deunăzi de a da o fugă până-n San Francisco, în mare doar pentru a face dragoste cu un bărbat căruia, după o lună de dulcegării nu chiar atât de greţoase ca ale doamnei James, îi spusesem c-aş vrea să rămânem doar prieteni, că-i prea pasional şi are prea multe bagaje. Şi prea grele.

De fapt, cred că asta mi-o spusesem de fapt mie. Şi din toate relaţiile SM[1] din viaţa mea, cea mai intensă era cea cu mine însămi.

O alta de care-aş vrea să amintesc, şi de data asta mă apropiam mai mult de înţelesul de bază al sintagmei, e cea cu Circuit Factory! Am aproape două luni de când m-am apucat de antrenamente de tip boot camp. Şi-n fiecare seară parcă m-aş duce la o întâlnire cu un bărbat sexy. Da, e şi-un bărbat sexy pe-acolo, doar că emoţiile mele nu au legătură cu el. După ce semnez la recepţie, mi se taie picioarele şi mi se strânge stomacul de parcă s-ar trezi la viaţă toate armatele de fluturi pe care eram convinsă că le-am epuizat. Şi pun pariu că mă şi îmbujorez. Şi toate astea pentru ce? Pentru o oră de alergări, genoflexiuni, flotări, abdomene şi burbees (les connaisseurs savent) de-mi iese inima din piept şi plămânii flutură steaguri albe de capitulare. Dacă nici ăsta nu-i masochism, atunci nu ştiu ce e! Şi parc-am mai spus-o odată, dar ca să fie clar, fluturii n-aveau nimic de-a face cu Domnul Perfect…

– Ia te uită, scrii despre mine!, face el amuzat, citindu-mi peste umăr.

Mă trezisem cu el lângă maşină într-una din seri, se urcase pe locul de lângă şofer şi mă rugase să-l duc până acasă. Ştiam că stă la mine-n cartier, aşa că n-am putut să-l refuz. Bine, că nu l-aş fi refuzat nici dacă stătea în Sharjah[2].

Când am intrat în TECOM, a zis că n-are chef să se ducă acasă şi m-a-ntrebat dacă n-am ceva de băut. Asta a fost duminică seară, dacă-mi aduc bine aminte. De fapt, nici nu mai are importanţă.

Se instalase la mine ca la el acasă şi eram atât de fascinată de el, încât omisesem să-l întreb când are de gând să plece.

Gătea bine, însă, pui cu tot felul de legume, şi nu sforăia.

În rest, dădea apă pe jos când făcea duş, deşi aveam perdea de duş, şi nu se înţelegea deloc cu motanul.

Da, asta părea să fie cea mai SM relaţie de până acum. Viaţa cu Domnul Perfect care, în loc de un sărut înainte de culcare, mă punea să fac nu ştiu câte abdomene, şi până le terminam eu, el dormea de n-avea treabă. Şi eu mă uit la spatele lui perfect, şi la cârlionţii de pe ceafă, îl aştept pe motan să se aşeze confortabil pe burta mea, şi m-apuc să citesc.

Dacă tot mi-am planificat să fac o listă cu relaţiile SM din viaţa mea…

– Ai nişte pete pe obrazul stâng, zice el şi mă atinge uşor lângă nara stângă.

Mă duc la baie să mă uit în oglindă. Da, sunt toată pătată pe faţă şi mă manâncă peste tot.

– E de la crema aia, zic încet, ştiu că nu-l interesează.

Alta. Eu şi scrisul!

Asta îmi trecuse prin cap azi dimineaţă, când închideam uşa să mă duc la birou. Că Muza mea era de-a dreptul o Dominantă – dacă tot mă familiarizasem cu vocabularul. Venea când voia, şi-n ultima vreme din ce în ce mai rar, şi eu n-aveam nici un cuvânt de spus în toată afacerea asta.

Azi de dimineaţă mă hotărâsem să termin relaţia asta SM cu Muza mea. N-are decât să vină când vrea ea. Sau să nu mai vină deloc! Hm, nu, nu cred că asta e o idee prea bună. Ok, să vină! Dar nu mai am de gând să tac. Am şi eu ceva de spus, la urma urmei! Am şi eu dreptul să mai adaug o frază, să caut determinanţi mai puţin coloraţi – are tendinţa să împopoţoneze textele ca pe nişte pomi de Crăciun. Iar lumea vrea acţiune!

– Acţiune? se bagă iar ca musca-n lapte. Hai la alergare!

Mă duc, ce, pot să zic nu?

Poate că toate analogiile astea nu sunt decât consecinţa lecturii ieftine a poveştii domnului Grey. Sincer, nu mă mai ţin nervii să citesc şi volumul trei. Cel puţin nu cât mai dorm în pat cu cel mai frumos bărbat pe care am avut ocazia să-l cunosc în viaţa asta. Ce dacă-i gay? 😀


[1] Sentimentalo-Masochist… ce dac-am citit 50 SHADES OF GREY!!!

[2] Un alt emirat, cam la o sută de kilometri de Dubai

Anunțuri
Categorii:Gânduri
  1. MC
    Ianuarie 18, 2013 la 1:51 am

    Bineinteles ca finalul m-a lasat cu marul pe drum spre gura in timp ce-am scapat un WHAAAAAT??? acut si-am scuturat capul ca emoticonul frapat… Really, draga Rita??? Anevoios e drumul spre THE OTHER HALF…

  2. elisabeta
    Ianuarie 18, 2013 la 6:32 am

    nu se poate masochisto sentimental (a)?adica MS?

    • ritasophie
      Ianuarie 18, 2013 la 7:39 am

      Hai, draga Mara, it’s just fiction! Dar daca ti-a trezit asemenea reactii, inseamna ca-i de calitate! Multam de lectura!

    • ritasophie
      Ianuarie 18, 2013 la 7:39 am

      Voiam sa raman in registrul sintagmei originale…

  3. Ianuarie 18, 2013 la 6:49 pm

    Nici nu iti recomand sa mai citesti vol 3. Dezamagire totala! Astept filmul, daca va fi cu Ian Sommerhalder, merita, daca nu-NU! :))

  4. ritasophie
    Ianuarie 18, 2013 la 10:00 pm

    🙂 L-oi citi poate, dupa ce termin ULISE. E pe lista de lecturi de mult timp. De fapt, asa am citit si primele volume, am vrut ceva usor dupa 1Q84.

  5. Rox
    Ianuarie 21, 2013 la 1:14 pm

    Evident ca Mr. Perfect nu poate fi decat … gay. Cei straight au si defecte, deci pot fi cel mult „Mr. almost perfect”. Si deci sa pun si eu pe lista de lecturi primele 2 volume din 50 shades of grey.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: