Arhiva

Archive for the ‘SUFLETE SLABE’ Category

Capitolul 1

Aprilie 23, 2012 Lasă un comentariu

Eu: ‘Nu cred c-o voi scrie… Sincer!’

S. : ‘De ce să n-o scrii?’

Eu: ‘Nu cred că are rost.’

S. : ‘Problema nu se pune astfel. Nu te întrebi dacă această carte merită scrisă. Aici răspunsul va fi întotdeauna afirmativ. Deci cartea merită scrisă. Problema care se va pune este dacă ea merită citită.’

Eu: ‘Păi… Tocmai asta e! Crezi c-o va citi cineva?’

S. (zâmbind cuminte): ‘Sigur! Pune mâna şi scrii-o!’

Pusesem mâna s-o scriu. Minunile tehnicii, pusesem mâna pe calculator/tastatură, şi el/ea, cuminte, scria pentru mine. Şi nu puteam să spun ca Marin Preda c-am fost ispitită s-arunc manuscrisul în foc. Cel mult să selectez fişierul, şi să apăs Shift+Delete.

Eram hotărâtă – dar asta depindea foarte mult de cât avea să mă ţină hotărârea asta – să scriu firesc, puternic şi cu gingăşie, pentru a putea da grai adevărului[1].

Eram o femeie care-şi lua viaţa de căpăstru, care învăţa să se suie pe sine şi, deşi n-am excelat niciodată în perseverenţă, iată-mă în faţa mea, ca la interogatoriu, şi Doamne câte certuri mai trăgeam cu mine! Marea provocare era începutul. Apoi legăturile dintre toate acele evenimente care mă marcaseră, care mă transformaseră, eram o nouă Eu, eram şi o veche Eu, nu scăpasem din nefericire (de ce din nefericire?) de acea parte din mine, trebuia s-o accept, trebuia să învăţ să accept multe, să le iau aşa cum erau.

Ce fac eu aici? Pe cine-ar putea interesa nefericirile sentimentale – şi nu numai – ale unei femei cu uşoare tulburări de comportament, bla, bla, bla… Bla-bla-urile astea erau echivalentul tuturor eschivărilor din faţa realităţii, tuturor ascunderilor după deget, tuturor acelor dăţi când îi lăsasem pe alţii să calce pe cioburi în locul meu.

Eu: ‘Vreau să mă-nveţi să mă sui pe mine.’

S. : ‘Asta nu e recomandat pentru o femeie. Cu mine a fost altceva. În cazul meu nu existau alternative. Eu am făcut-o când trebuia s-o fac, la vârsta când alţii se duceau să joace fotbal, sau să plângă în poala mamei. Ca alternative. Eu nu aveam decât un zid în spatele meu, nu mai era loc de retras, trebuia să lupt, sau să mă las dus de val. Ereditar e faptul că nu-mi prea convenea perspectiva valului. La tine, cred eu, e puţin cam târziu.  Dar, pe de altă parte, nimic nu e imposibil.’

Profesorul: ‘Trebuie să găseşti un conflict.’

Conflict: după trei ani alături de un bărbat pe care l-am considerat responsabil pentru existenţa acelei coaste în plus din mine, intervine o ruptură ce declanşează o întreagă panoplie de stări pe care altfel probabil nu le-aş fi trăit. Am învăţat să le pândesc, umblam tot timpul cu ceva de scris după mine şi după ce umplusem două caiete mi se suise la cap c-aş putea fi o Marie Cardinal în variantă românească. Eram înconjurată de oameni care-mi ziceau că merită să încerc, îmi repetam la nesfârşit că asta e destinul meu, că voi scrie, şi începutul trebuia făcut în vreun fel.

Această posibilă carte se voia un început.


[1] La Bruyère

Anunțuri
Categorii:SUFLETE SLABE