2 August

Mi-e dor de tine în doze inegale

Și mă agăț de numele tău

ca să nu cad,

să nu uit, să nu plec…

 

Vară nesfîrșită cu seri infernale

Cînd te strig mut

și nu-mi răspunzi decît

ca să-mi reamintești

că te iubesc.

 

(…)

În buzunarul cămășii tale

Cu pătrățele roșii, albe și albastre,

găsesc o batistă de hîrtie

și mi se bucură nasul de ea ca

un copil sculat de un

soare jucăuș.

Nu, nu tu o uitasei acolo.

Și chiar după multe spălări,

tot îmi pare că-ți

regăsesc mirosul în

cămășile

largi care mă îmbrățișează

în locul tău.

Mi-e dor și nici

poezii nu mai pot scrie

Și nu, asta nu e o

excepție.

Și nici o poezie.

E un strigăt mut

E un dor în doze inegale:

de la mare la incredibil

de dureros.

 

ȘTIU

Știu că m-am îndrăgostit și-n altă viață

de ochii tăi.

Și la fel de rătăcită m-am simțit

și-atunci

cînd ei singuri au strălucit

ca o Stea Polară

în ceața visurilor mele nesfîrșite.

 

Și știu ce gust are pielea

de pe osul tău hioid –

dulce-acrișoară

ca un zîmbet plouat.

Ploaie dementă,

ucigătoare de flori de castan.

 

Și mai știu că dragostea

are o coadă amestecată

cu a milioanelor

de scorpioni din mintea mea.

Miroase-a scorțișoară

usturătoare, spartă pe

măsea de minte

Dementă ca orice dragoste

dintr-o altă viață.