În jos

Pe ramura de mai jos

Doi nori bîrfeau de zor

Și, deși nu sunt pisică,

o curiozitate mascată

m-a împins să trag cu urechea

cu coada ochiului

cu buricele degetelor

cu o bătaie obosită de inimă.

Nu era nimic nou în povestea lor

Dar de pe ramura de mai jos

Firul ierbii nu mai era doar

o poveste de adormit copiii

sau suflete zdrănțuite.

 

Pe ramura de mai jos

Mi s-a părut – doar pentru o clipă –

Cît o viață

C-am văzut ochii tăi albaști

Și m-am aruncat după ei

Fără să mă gîndesc că

mi-am pierdut aripa stîngă

de cînd cu Orbitorul…

Dar, cumva, n-am căzut mai jos,

probabil că se aplică același principiu

și coborîrii din copac:

ridică piciorul

pune talpa jos

ridică piciorul

acum pe celălalt

unul după altul…

Respiră…

Dar deocamdată

m-am hotărît să rămîn pe ramura asta

chiar dacă mi s-a părut doar

că sunt și ochii tăi albaștri aici.

 

E bine pe ramura asta!

Cade și-o rază de Soare uneori –

asta dacă nu-și fac norii eșarfă din ea.

Și nu pot să număr

toate firele de iarbă

Dar nici n-ar fi indicat s-o fac:

cumva știu (mi-au spus norii)

că ultimul fir numărat

e ultima clipă

e ultima bătaie de inimă

e ultima dată cînd

aș putea să te mai ascult

povestindu-mi despre curcubee…

C p A

Soarele ploua cărţi de vizită

cu invitaţii ancestrale,

matusalemice

şi lizibile doar pentru Călătorul cu plete Albastre.

Luna n-ar fi vrut să se lase mai prejos

dar o jenau nişte nori cumulonimbus

care-o gîdilau cu hohote timide

rostogolindu-se cu multe întrebări

în pletele Albastre ale Călătorului.

Pămîntenii îndrăgostiţi

s-au trezit invitaţi la un bal

peste care pînă şi uitarea se aşternuse

într-un cîndva de care însuşi

Călătorul cu plete Albastre uitase.

Eu m-am temut că n-o să m-aştepte Acolo.

Călătorul cu plete Albastre se pregătea să plece,

Dar i-am atras atenţia cu

o aţă de scos dinţi de lapte

din Calea Lactee şi împrejurimi.

RAK, Oct 22 2015

Am cravata mea…. Am 40 de ani! :)

Cred că vecinii de deasupra rearanjează mobila în fiecare zi. Fie pentru că se plictisesc repede, fie pentru că realizează lipsa din peisajul feng-shui a scrinului ăluia de 200 de kile, hai să-l mai plimbăm un pic pe gresie şi s-o scoatem din minţi pe ‘tânara’ de la cinci. Şi numa’ când vrea să tragă şi ea un pui de somn. Sau poate asta e parte din conspiraţia universală ‘dormi mai puţin, Sophie, oi dormi destul când oi da colţu’!’

Viaţa la 40 de ani miroase a gutui şi dulceaţă de măcieşe. Deşi n-am mai mâncat gutui de nu mai ştiu când! Dulceată de măcieşe, însă, chiar acuma de curând, mulţumesc, Diana!

Viaţa la 40 de ani e plină de muzică şi de oameni minunaţi. Se vede clar de la un kilometru în aer, într-un balon cu aer cald deasupra deşertului, cu crestele munţilor Omanului bălăcindu-se într-o mare de nori leneşi, şi Soarele întinzându-se ca o pisică, răsărind dintre dune.

Viaţa la 40 de ani e plină de cărţi minunate – tocmai am primit din România patru romane de Saramago, şi le mai am şi pe cele de Marias pe care le-am luat în vacanţă şi n-am apucat să le citesc, plus cele de Auster de care am aflat din corespondenţa cu Coetzee, şi ale neveste-sii, Siri Hustvedt (n-o să-i învăţ numele în veci!). Despre O VARĂ FĂRĂ BĂRBAŢI am citit pe un blog românesc de care nu-mi mai aduc aminte, dar aveţi o rencezie şi aici, http://filme-carti.ro/carti/o-vara-fara-barbati-de-siri-hustvedt-31981/.  Scrie frumos, se simte poeta din ea. Îi simt frazele de parcă le-aş fi scris eu.

Momentan, trag tare să termin IS IT JUST ME, de Miranda Hart. Nu ştiu ce m-a determinat s-o cumpăr. Poza ei de pe copertă – împiedicată, căzută pe jos, cu tenişi roz în picioare, şi multe brăţări argintii pe mâna stângă. Am şi eu brăţări argintii, tenişi roz pot să-mi cumpar, eu am o pisică, ea un căţel, dar mă regăsesc în multe din situaţiile descrise de ea. Cartea se vrea una umoristică, pe copertă suntem chiar avertizaţi –‘ Warning: you will laugh out loud on public transport while reading this!’ Şi-am tot aşteptat să râd, dacă nu în hohote, cel puţin să schiţez un zâmbet. La un moment dat m-am gândit că n-o avea efect decât în mijloacele de transport în comun. Şi eu nu le folosesc! M-a apucat, însă, chicotitul, într-o după-amiază, la plajă. Şi din chicotit am dat într-un râs nebun, de nu mai reuşeam să mă opresc, noroc că nu era prea multă lume în jur. Femeia povestea despre aventurile ei la SPA. Delicioase! Chiar si pentru două pasaje spumoase şi tot merită cartea! Eu am tot zis că vreau ceva uşor înainte de Saramago. Ca un fel de antreu înainte de o friptură pe cinste! Ah, o friptură! Sau o salată (în cazul în care mă citesc şi vegerarienii).

Hm…. Pare-se că muza mea e încă în vacanţă şi nici una din incantaţiile mele n-au determinat-o să-mi facă o vizită cât de scurtă, aşa că textul ăsta e cam nesărat şi puţin interesant. Dar e un început. Un nou început. Să-mi ţineţi pumnii!