Arhiva

Posts Tagged ‘pauza’

Versuri cu Marii

septembrie 8, 2015 Un comentariu

Neliniştile se-nşiră pe un fir de aer

ultimul inspirat de-o geană beată

care nu mai dă doi bani

pe strănut.

Cuvintele s-au baricadat singure

şi-au lipit buzele obraznice

cu tăcerile cele mai adînci

de pînă şi melcii închid ochii

de teama lor!

Dacă nu se supără nimeni,

azi vreau să nu mai fiu un pic.

Doar o pauză, vă rog!

Mi-au amorţit degetele

cele căutătoare de vocale

grase şi indiferente.

Criogenie cardiacă

pe ritmuri de Naum…

Gellu Naum…

Am plecat cu Drumeţul Incendiar!

Mă-ntorc de cealaltă Marie!

(8 Septembrie 2015)

Categorii:Poezii Etichete:, ,