NU VREAU SĂ ȘTIU

Astăzi sufletul mi s-a revărsat

de plînsetul tău,

de lipsa mea de aer,

pe jos.

Curgea încă, după mine,

lăsînd o dîră strălucitoare,

ca de melc îndrăgostit,

pînă la magazinul

de unde mi-am cumpărat

lacrimi.

Lacrimile-mi erau mari,

dar mascau discret

datul pe-afară al sufletului.

Mai pe seară mi-am făcut

un ceai

și după ce mi-am pus

picături în nas

și visele pe bigudiuri

și l-am lăsat pe motan

să mă muște

de degetele înțepenite

în așteptarea obrazului tău,

mi s-a părut că te-aud

zîmbind

și-am știut că m-ai iertat

și mi-am căutat rămășițele

de suflet

și le-am dus la culcare.

 

VIAȚĂ

Lacrimi.

Cute încruntate pe frunte tristă

Pauză de nori

Doar Pauză.

Miercurea

Neutralitate între

Marți: trei, Doamne…

Iar Joia,

cumva oglindă

de Vineri

Doar încruntare

și Lacrimi.

Sau

Gropițe în obraji

de panseluțe-inimioare

coborîtoare

pe arătător

Puncte

și

Linii

Un Morse între

Întuneric și Lumină.

Opriri și

Curgeri

Firesc

Natural

– Viață!

(29.11.2016)

ELEFANŢI ŞI APĂ SĂRATĂ

Apă sărată

Nesfîrşită

Cîntată

Din suflet

Din depărtarea care nu se mai vede

Nu se mai aude

Nu se mai ştie.

Închisă

Trecută de cealaltă parte

a cuvintelor

unde soarele e roşu

şi apa sărată

curge fără încetare

ca un plîns neînţeles…

Deschide cerul

ca pe o fereastră de întîmpinare

de revenire

la soarele ne-roşu

Aici

Acum…

Ai înţeles-o fără cuvinte

fără lacrimi…

Respiră şi ridică-te

Depărtarea te-a ajuns

din urmă

şi pleacă mai departe

şi poate…

De nicăieri te-auzi

mai clar acum decît cel

mai răspicat SUNT

spus vreodată cu

gura închisă

de lacrimi

şi durerea…

A plecat (?)!

Respiră,

Ia o pauză!

Elefantul nu bea apă

sărată,

aşa că nu mai plînge!

Şi poţi să-ncerci şi un

zîmbet timid

E-ntotdeauna mai bine să zîmbeşti!

 

(RIP, David Bowie – 11.01.2016)

(RIP, Alan Rickman – 14.01.2016)

Dubai