DE DOR LUNG

Să nu mă cobori încă,

îi spusesem aripii drepte

îmbătate de nori rătăciți.

Și-i zâmbisem strâmb aripii stângi

care, de emoție,

mă zbură și mai sus.

Să mă revărs ca o ploaie?

Ca o tăcere căutată?

Ca o zbatere?

Sau mai bine aștept primăvara viitoare…

Să te sărut pe frunte

când nici nu gândești?

Când simți, doar,

pe vârful urechilor,

șoapte șopotite șiret… ?

Să nu mă cobor încă…

Sunt nouă printre îngeri.

Și înainte trebuie să uit

cât mi-e de dor!