Archive

Archive for the ‘Amintiri din copilărie’ Category

Poveste cu iepure

Februarie 19, 2011 2 comentarii

Alice se cocoţase în vârful copacului; simplu, ca o plimbare pe bulevard, cu umbreluţa la picior… Îşi bălăngănea pantofii roşii în ritmul bătăilor inimii, celor stricătoare de tensiometre şi piane. Mijii ochii, doar-doar şi-o da seama ce se-ntâmplă la casa Ducesei. De ochelari ştia că n-are nevoie, deşi, de multe ori, nici ce se-ntâmpla sub nasu’ ei nu-i sărea-n ochi, şi le voia pe toate mură-n gură şi negru pe alb! Iar îşi dădea coate cu nerăbdarea; pe nehotărâre o închisese în dulap, da’ parcă tocmai îşi adusese aminte pe unde rătăcise cheia. Nu vedea nimic, era chioară de-a binelea, îi trebuiau ochelari pentru suflet, se gândi o clipă, dar aici, sus pe creangă, nu trebuia s-o-nţeleagă nimeni. Şi chicoti!
(…) Încă nimic! Nici un geam deschis – ar fi putut surprinde o şoaptă, ceva, dar ştia că Nebunu’ n-o să spună nimic. Scăpase de tăiatu’ limbii, mai pictase nişte trandafiri albi în roşu… Sau în galben? Hm… Sigur în albastru, la cât de pleoştită se simţea! ( O fi de la ploaia ce va să vină…)
Nici cel puţin nu putea să dea vina pe iepure. Se-nvârtea ca nebunu’ în jurul copacului, se gândise la un moment dat să-i arunce cu pantofii-n cap, c-o strângeau ca naiba şi-i făcuseră şi bătături, da’ după aia să umble desculţă în iarba… Nu se făcea! Dacă se-ntâlnea cu Nebunu’? Iar chicoti.
Parcă stătea să plouă. Uitase de casa Ducesei. Dacă-şi făcuse de lucru cu iepurele? Aruncă cu frunze capsate şi-ncercă să i le bage pe urechi. Ca pe potcoave. De cai morţi. Să n-o audă!
Mai bine se ducea acasă. Unde-acasă? Iar îşi aduse aminte că n-avea unde se duce, i se tociseră pantofii roşii de-atâta bântuit aiurea, bine că se mai suia-n copac şi-şi mai făcea de lucru cu iepurele…
– Hai, iepurache! Te duc la film! Ce zici?
Iepurele se opri ameţit, cu urechile îngropate în frunze. Se aşeză lângă copac şi se uită la Alice cum coboară.
– Mmmm… Ce să zic? Nu vrei să jucăm un scrabble mai bine?

2005

PLOAIE DE VARĂ

Februarie 19, 2011 Lasă un comentariu

nu mă uit
pe fereastra sufletului tău
perdele grele
brodate din pânze
uitate
mă lasă
departe,
pentru nicăieri
şi nimeni
să nu vină
să mă culeagă
n-am crescut
nu m-am copt
şi fructele-mi
mustesc
de otravă
dulceagă
împrăştiată
pe cer târziu
de vară
cu nori de uitare
deschide-ţi umbrela
şi treci mai departe
sărută-mă,
poate te usuci
şi izvorăsc
pentru buzele tale
acum…

Aug 2005

POEM IMBECIL

Februarie 19, 2011 2 comentarii

când n-o să te mai iubesc

o să se termine lumea o clipă

şi ochii-mi vor uita să picure

de parcă n-ar mai plânge niciodată

şi niciodată n-o să mai

tresar

găsindu-ţi scrisul lăbărţat

pe foi vechi cu numele meu

când n-o să te mai iubesc

o să uit cum te miroseam

în fiecare seară,

trăgeam o gură de aer de tine

şi mă umpleam de fericirea

de a fi cu tine

când n-o să te mai iubesc

n-o să mai scriu

poeme imbecile ca acesta.

Aug 2005

 


ULTIMUL

Februarie 19, 2011 Lasă un comentariu

Se revarsă
peste tot aerul pe care l-am expirat vreodată
din străfunduri de suflete fericite
ploi calde din vara
ultimelor surâsuri
Ca o ultimă încununare
a îndepărtării de tine
Ca să te uit, mă uit la poza lui
căci şi el e intangibil, departe, dincolo…
ca să-ţi uit vârful ultimului fir de păr
încolţit pe frunte,
mă uit noaptea după Micul Prinţ,
gândind c-aş fi mai puţin vanitoasă
decât floarea lui
şi-aş putea, la o adică,
să-i curăţ şi vulcanii
cu toate lacrimile plânse după tine.
Vreau să te uit,
îmi spun în fiecare dimineaţă la micul dejun
cu cereale şi lapte degresat,
de parc-ai fi zahăr dulce
pe care l-am înlocuit demult
cu adieri de speranţe duse pe Apa Sâmbetei.

ARIPA STÂNGĂ

Februarie 19, 2011 Lasă un comentariu

marea-şi sparge
valuri reci
în stropi de
trecut de pe
aripa-mi stângă
femeie cu
spate pictat
în împletituri
de viori
cu arcuşuri
unse cu
dragoste închisă
lasă-ţi
săruturile
nespuse
să se
regăsească
acolo unde
cuvintele
tac.

Aug 2005

DACĂ

Februarie 19, 2011 Lasă un comentariu

Dacã nu te-aş cunoaşte
Ti-aş lãsa cuvintele
sã mã sãrute pe sâni,
Şi surâsurile sã-mi
înfioare buricele degetelor
când, mângâindu-te,
strãine,
te-ar descoperi
în strãfunduri de
gânduri nerostite.

Dacã nu te-aş cunoaşte
te-aş invita
la o plimbare
în jos,
spre buricul
tãcut ca un puţ pãrãsit
din care nu s-a mai bãut
vin
demult.

Dacã nu te-aş cunoaşte
Mi-ar plãcea
Sã ne-ntâlnim
la o cafea
undeva,
unde fluturii nu ştiu
sã cânte la pian
şi albastrul
ţine de cald
în zilele albe.

 

(Aug 2005)

Cer la Motoare

Februarie 19, 2011 Lasă un comentariu

Undeva, în faţă,
La stânga,
Cerul se termină
şi odată cu el
Totul
în accepţiuni
extrem de înguste,
desigur,
ca minţi de
fluturi
ameţiţi,
cărora le va
mai lua
cam doi nori şi-un
strop de cenuşă
să înveţe
să zboare
din nou.

 

(Aug 2005)