TEXT DE SPART GHEAŢA

Irina-mi scrisese că n-ar trebui să-mi irosesc talentul. Că sunt mulţi cei cărora le-ar plăcea să poată scrie, şi eu, nerecunoscătoarea (determinantul meu, nu al Irinei), n-o fac. (pauză de motan culcuşit pe caiet)

Uite, de-aia nu scriu eu!
Nu, nu de-aia!
Realizam, fără nici un determinant de data asta, că mă complăceam prea mult într-o… Hm, cum să-i zic? Vezi, Irina? Nu-mi mai găsesc cuvintele, am uitat să întorc frazele din condei, m-au abandonat metaforele şi toţi determinanţii îşi exhibează provocatori părţile dorsale, într-o zeflemea generală, atât de potrivită cu garda lăsată atât de jos încât îşi trăgea trena prin noroi… Gardă cu trenă? Nu, trena era din rochia însângerată a doamnei Price, din HOUSE ON HAUNTED HILL. Camera de filmat se ţinea după ea ca un căţel hămesit. Şi nu era o rochie, era un fel de capot lung, dintr-un material verde şi greu, cădea în falduri semeţe chiar şi-aşa, târâte prin noroiul din beciurile azilului de nebuni! (cu asemenea filme, despe ce să scriu şi eu?!)
Revenind la scriitura mea, săraca, şchiopătând ca…. Paralela cu ţăranii din pictura lui Băncilă era degradantă pentru ei. Scriitura mea seamănă mai mult cu o piţipoancă afectată căreia i s-a rupt tocul de la săndăluţă în Mall-ul din Titan (nu ştiu de ce neapărat acolo, poate că-i mai aproape de Casă…)
Lectura lui Gracq tradus de Naum mă trimitea încă urgent la culcare după două, trei fraze pe care trebuia să le citesc de vreo două, trei ori, cu fiecare cuvânt întrupat în mlaştinile Syrtelor, sau în fortăreaţa Amiralităţii… Trebuia să fac un efort să vizualizez locurile acelea, să-l văd pe Aldo cocoţat pe tun – nu, Aldo nu era un pantof cu toc, ci un tânăr puţin nevrotic şi solitar – aşa, ca mine! Mai fac un efort şi inspir cu nesaţ ploaia întunecată, mirosind a pământ reavăn şi nu a ceapă – parol, aerul rece şi matinal al Dubaiului din zona Tecom miroasea a ceapă! Şi eu trebuia să mă duc la birou!

Mda… Nu ştiu de ce găsisem că rândurile astea îşi puteau găsi loc pe blog…
Nu, o să le pun acolo, pentru că gheaţa trebuia cumva spartă! Chiar şi cu un text patetic.