Arhiva

Posts Tagged ‘Red Bull’

DOVE SONO sau la revedere

Aprilie 27, 2015 Lasă un comentariu

Luni după amiază.

O lumină nisipoasă se strecoară anevoie prin crăpătura dintre cele două draperii verzui. Nu erau chiar verzui, culorile se înghesuiau unele în altele, o dungă verde, alta maro, apoi una cărămizie, toate unduindu-se pe verticală, ca nişte papirusuri pe care nu se gândise nimeni să scrie nimic, niciodată.

Mă termin gâfâind scurt în explozia unui orgasm artificial, gândindu-mă ce minunat ar fi fost să-mi sugi tu sânul drept pe care-l ciupisem eu dureros acum câteva clipe.

– Ce cauţi aici?, îmi zisesei când mă văzusei la uşă.

Erai în tricoul galben de la mine, puţin neras, obosit, te trădau ochelarii cu rame groase, în spatele cărora ochii tăi albaştri sperau să se poată ascunde şi minţi.

– Într-o oră trebuie să fiu la aeroport, îmi spusesei, lăsând uşa deschisă şi dispărând în dormitor.

Intru, închid uşa în spatele meu, îmi scot sandalele prăfuite, intru în bucătărie, deschid fridigerul, îmi iau o cutie de Red Bull din cele zece împrăştiate care încotro în ditamai frigiderul în care nu mai era nimic altceva, şi vin după tine în dormitor.

Geamantanul albastru era aproape plin, îmi place că eşti ordonat şi le-ai înghesuit pe toate acolo şi ştiu că sunt toate, că pleci şi nu te mai întorci.

– Poţi să le iei şi pe celelalte când pleci, făcusei tu, arătând cu privirea spre cutia de Red Bull pe care n-o deschisesem încă.

Nu-ţi zisesem nimic. Mă uitasem tâmpă la tine; îţi scosesei ochelarii şi din când în când îţi prindeai ceafa în palma dreaptă, cu degete uşoare şi plăcut înnebunitoare de clitorisuri.

Încerc să-mi dau seama dacă se mai întrezăreşte urma trupului meu pe pilota ta cochetă.

Mă duc în baie; în colţul din dreapta, de lângă chiuvetă, ar fi trebuit să găsesc opt lacrimi disperate.

M-aştept din clipă-n clipă să te-aud:

– Nu le mai căuta, a spălat Magda azi dimineaţă!

Şi eu ştiu cât e de meticuloasă Magda, să nu rămână nici un fir de praf, nici o lacrimă cu gust de gin sărat!

În dormitor, tu continuasei să-ţi vezi de bagaje, eu fusesem invizibilă, bună numai să te scap de Red Bull-ul din frigider.

Apoi mă dusesem în sufragerie – casa asta o să fie teribil de goală fără ochii tăi albaştri, căutasem CD-ul cu Mozart şi pusesem Dove Sono, aria contesei din Nunta lui Figaro. Dădusem combina la fel de tare ca aseară, când tu te temeai să nu m-audă gemând vecinii tăi cei pudibonzi. Şi-aş fi vrut să vin în dormitor, unde ştiam că nu făceai altceva decât aşteptai să plec, şi să mă mai uit o dată în ochii tăi. Aşa simţeam şi eu că trăiesc, că îmi împletesc părul cu flori de tei şi că scriu poveşti nemuritoare pentru oameni mari şi trişti.

Plecasem până la urmă. Nu-mi plăceau dramele ieftine şi n-am ştiut niciodată s-alerg după un bărbat. Eu eram o veritabilă ţestoasă la cursa de zece kilometri, n-aveam nici o şansă să mă ţin după bărbatul cu cei mai frumoşi ochi albaştri, ascunşi în spatele ochelarilor cu rame groase.

Avusesem noroc, în faţa blocului tău găsisem un taxi din care coborâse o domnişoară afectată, mirosing a Jimmy Choo şi a îngheţată de alune de pădure.

Nu mai ştiu cum ajunsesem acasă, pentru că ştiu sigur c-aş fi vrut să-i spun şoferului să mă ducă undeva unde să n-ajung niciodată. Nici nu vreau să mă gândesc cât ar fi costat cursa aia!

Sunt convinsă c-am ignit, chircită de plăcere, exact când a decolat avionul tău. A fost felul meu de a-mi lua la revedere. Şi speram să nu-mi fie dor de tine. Şi să uit curând cât de albaştri sunt ochii tăi. Şi cum se geme pe Dove Sono!

Anunțuri
Categorii:Gânduri Etichete:, , ,