Archive

Posts Tagged ‘Nopti albe’

O noapte albă, sau ce mai fac fluturii mei

Decembrie 22, 2012 5 comentarii

E fix 5 şi 25 am. Nu mi-e somn încă. Motanul sforăie liniştit în balansoarul de la Ada. Ce-i pasă?

Şi-apoi, chiar dac-aş adormi, probabil că iar aş începe să bântui prin beciurile de la Făgăraş, prin holuri întunecate şi pline de praf, în nişte case în care nu-mi aduc aminte să fi fost de-adevăratelea, şi mai nou, îl visam pe el.

Stau în living, în chiloţii mei negri, cu bluza de pijama verde turcoaz pe care scrie cu litere sclipicioase ‘when I’m good I’m very, very good, but when I’m bad… I’m better’ (????), şi sorb încet, din când în când, din paharul cu Cointreau. Dinspre Al Barsha se-aud imamii chemând credincioşii la rugăciune. Acum nu se mai aude nimic, doar huruitul surd al maşinilor de pe autostradă. Trebuie să-nceapă să se lumineze de ziuă de pe-acuma.

Am deschis larg uşa de la balcon. E plăcut afară. E Decembrie, totuşi, şi oraşul nu mai miroase atât de urât ca-nainte. Sau m-am obişnuit eu. Mă îndrăgosteam din ce în ce mai mult de locul ăsta, fie când conduceam pe autostrăzile goale, fie pe plajă… Iar el era atât de departe!

Ne ştiam demult. Unul din poemele mele traduse în limba engleză ajunsese pe un site de poezie, el se-apucase să mi-l critice, eu o-ntorsesem ca la Braşov, şi ne împrietenisem. Nu era neapărat genul meu de bărbat, deşi avea o poză cu James Joyce, era roşcat şi-mi mărturisise la un moment dat că are (şi) sânge irlandez. Şi la mine asta contează mult. Prietenii ştiu de ce!

Vorbeam destul de rar, ne mai plăceam postările reciproc – trăiască reţelele sociale!… şi cam atât.

Pe 11 Noiembrie, ne luasem inima-n dinţi, şi ne ‘văzusem’ pe Skype.

Am fost plăcut suprinsă să descopăr un bărbat mult mai interesant decât în poze, cu o voce impunătoare, care, plăcut surprins şi el, începe să mă copleşească, de-acolo, de departe, cu multe complimente. Şi-avea să continue mai mult de-o lună. Până când, ieri dimineaţă, mi-am luat inima-n dinţi şi i-am zis c-ar fi bine să rămânem doar prieteni. Şi-atât!

Are ochi albaştri şi scrie frumos. Şi voia să vină să mă vadă în Deşert. Şi-mi imaginam cum ar fi să-l şi ating, să-l şi miros, să şi adorm cu capul la pieptul lui. Video-chat-urile astea sunt atât de…. insipide!

El: ‘O sa te iubesc întotdeauna! N-am cum să-mi opresc inima să te iubească!’

Eu: ‘Aşa e! Nici eu n-o pot porni pe-a mea s-o facă!’

Chiar am uitat cum se face? De ce mi-e frică? E simplu să mă gândesc că nu se pricepe el să învie fluturii din burtă. E mai complicat să mă întreb eu dacă mai e vreunul acolo. Dormitând, sau ce-or face ei când nu sunt îndrăgostită.

A ieşit Soarele.

O să fie o zi frumoasă!

Categorii:Jurnal de bord Etichete:,