SÂMBĂTĂ LENEŞĂ

Cred că totul a plecat de la postul lui Paul. Cumva… Ceva din scriitura lui îmi aducea aminte de visele mele puse pe hârtii demult transformate în crengi uşoare pe lumea ailaltă. Mă încuraja HÔTEL COSTES, vol. 8, pălinca, discuţia cu Ioana, norii de-afară, tunetele de acasă de la mama (de ce renunţasem la majusculă, ăsta e material pentru altă postare) insinuate până-n Deşert prin receptorul telefonului, întunericul crescând din living… Nu-mi vine să fac lumină-n sat, chiar dacă motanul alege să-mi trântească ceaşca cu zaţul de la cafeaua amară. L-am păcălit, i-am aruncat pe gresie un elastic de păr după care-a alergat bezmetic, ce l-o distra bucata aia de neastâmpăr…

(…)

Shake-ul de piersici cu lapte de soia era dens, cumva insipid, o ghicitură (mi hi hi) de piersici, una mai clară de lapte de soia alterat de o caricatură de piersici crescute la lampă amăgitoare… Şi muzica aproape că se materializa într-o înşiruire de note bete, ţopăind prin livingul meu întunecat, oripilate de mormăitul cumsecade al maşinii de spălat şi de gândurile mele concupiscente, abisale, de nicăiersi către niciunde…

Rotocoale de aer rece se spărgeau în peretele din stânga, mă-nvăluiau indiferente, amuşinau pufnind aristocrat miresme înţepătoare de amoniac, made in France, iar chicoteam ca o şopârlă matusalemică de Deşert…

Orele trecuseră cuminţi, şerpuind prin dune calde de amintiri care se pregătesc de apus…

Somn uşor!