Prima pagină > Gânduri, Jurnal de bord > Martel şi ultimul weekend în International City

Martel şi ultimul weekend în International City

Ieri seară mă dusesem la Spinney’s (un fel de La Fourmi de-acasă) după apă şi nisip pentru Şuşu. Şi descoperisem librăria mică şi  colorat luminată. Proprietarul mă-ntâmpinase cuminte şi soţia (cred) o tot încuraja pe fetiţa lor (probabil) să-mi dea şi ea bineţe. Cea mică se făcuse la un moment dat slab auzită după ce eu îi zâmbisem încurajator.

Era atât de multă Lumină în librăria aia! Nu ştiu dacă erau cărţile, sau minunea de a descoperi o librărie în International City!

Proprietarul se plângea că n-are vad, c-o să se mute de-acolo, dar pân-atunci are toate cărţile la discount, 25% off!

Am ales trei cărţi şi poate-aş fi luat mai multe, dar nu mai văzusem nimic care să mă atragă. Colecţia TWILIGHT nu mă interesa şi din Coehlo citisem cam tot ce-avea el acolo.

Îmi depăşisem cu mult bugetul, dar mă bucuram şi-acum de Lumina de-acolo!

La plecare toată lumea îmi mulţumise şi-mi urase o seară bună. Bună să fie!

(…)

Lectura lui Yann Martel nu mergea cu Hotel Costes. Parcă, parcă e mai vie – deşi e atât de multă moarte în fiecare rând din THE FACTS BEHIND THE HELSINKI ROCCAMATIOS – cu Ray Lamontagne.

Era oficial ultimul weekend în International City. Depăşisem melancolia-blegoasă legată de casa asta, eram (oare?) lucidă că trebuie să m-apuc să împachetez mai serios, paharele si farfuriile trebuiau înfăşurate cu grijă în hârtii – păstrasem hârtiile din care-mi despachetasem lucrurile la venirea în Dubai… Perfect cerc… Şi-apoi atâtea mărunţişuri pline de amintiri, clipocind cuminţi de parcă s-ar teme să nu le las aici…

(…)

Îmi pusesem discul cu Buddha Bar scris de C şi dădusem combina tare ca să-l acopere pe imam. Era rândul rugăciunii de la 9 seara. Cea care ţinea aproape o oră întreagă acum, în Ramadan. De obicei, mie îmi cam cădeau ochii-n gură chiar înainte de primul Allahu akbar. Trebuia să-mi fac de lucru, destul de frustrată, până se termina slujba. Dar de vineri, gata! În TECOM nu sunt moschei!

Martel era, într-adevăr, un scriitor foarte talentat. Dacă mă convinsese din plin în VIAŢA LUI PI, în colecţia de povestiri pe care o citeam acum nu mai era loc decât de bis-uri. Istoria lui Paul cel bolnav de SIDA, cu toate ipostazele bolii ăsteia, culminând cu moartea, asezonată cu suferinţa celor din jur, inclusiv cu cea a căţelului, istoria, însă, era vie, se simţea la nivelul vârfurilor firelor de păr de pe şira spinării – imaginea asta o văzusem pentru prima oară în MR NOBODY, apoi în THE FOUNTAIN, şi ştii c-aşa e, dar n-ai ochi la spate…

Martel era un descriptivist meticulos, aşa cum fusesem şi eu la un moment dat, mi-o spusese şi Saşa, dar eu nu eram consecventă, nici cu fluturii nu mai eram sigură dacă-i mai voiam bătători din aripi, sau nemişcaţi, înţepeniţi într-o tăcere de cocon.

Până la urmă tristeţii ăsteia pe care mi-o atribuiau toţi poate că nu trebuia decât să-i găsesc altă denumire, s-o încadrez în rândul contemplărilor subiective ale unei realităţi mai mult sau mai puţin dezamăgitoare. Sau, din contră, mai mult sau mai puţin satisfăcătoare. Slujba de la ora 9 vs Buddha Bar!

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: